Sondaj în ajunul alegerilor prezidenţiale. Cetăţenii îşi pun speranţa într-o schimbare profundă a clasei politice

Cel mai recent sondaj lansat la Chişinău reflectă topul preferinţelor moldovenilor în materie de candidaţi la prezidenţiale: PSRM, urmat de către liderii partidelor extraparlamentare, PAS şi PPDA. Acelaşi sondaj indică şi o dezamăgire profundă a cetăţenilor în actuala situaţie politică din ţară.
(photos.com)

Un nou sondaj realizat de către Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA”, la comanda IDIS Viitorul îl plasează pe Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Moldova drept fruntaş în cursa pentru fotoliul prezidenţial. În fruntea clasamentului se mai regăsesc candidaţii partidelor Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu şi candidatul Partidului Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.

Dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc duminica viitoare, 23,3% dintre respondenţi ar vota pentru liderul socialiştilor, Igor Dodon, în timp ce 7,9% pentru Maia Sandu, 7,7% pentru Andrei Năstase urmat de Marian Lupu cu 7,6%.

Datele aceluiaşi sondaj indică că Iurie Leancă ar acumula 3,2%, iar pentru Mihai Ghimpu şi-ar da votul doar 0,4%.

La întrebarea câtă încredere au cetăţenii în candidaţii la funcţia de preşedinte al ţării, clasamentul rămâne neschimbat, respondenţii susţin că cea mai mare încredere o au în Igor Dodon, urmat de Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Totodată, rezultatele sondajului mai reflectă că o rată mare de cetăţeni indică drept greşită direcţia de dezvoltare a ţării.

Mai mult decât atât, cetăţeanul nu are încredere în politicieni, dar îşi pune speranţa într-o schimbare profundă a clasei politice legată şi de alegerile prezidenţiale din 30 octombrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe