Şeful PMP: A început MAREA PRĂBUŞIRE a PSD-PNL. Şi-au anunţat înfrângerea în Bucureşti înainte măcar să fi început campania

Eugen Tomac
Eugen Tomac
Andrei Pricopie
23.04.2024

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a apreciat că, prin retragerea doctorului Cătălin Cîrstoiu, coaliţia PSD-PNL "şi-a anunţat înfrângea în Bucureşti înainte măcar să fi început campania".

"A început marea prăbuşire a partidului unic. A căzut prima piesă şi ea va produce efecte exact ca într-un joc de domino. PSD şi PNL au organizat un proces electoral caracteristic regimurilor dictatoriale. Au comasat alegerile într-un total dispreţ faţă de democraţie. Fără transparenţă, fără dezbatere, folosind practici totalitare împotriva opoziţiei. Întreg procesul electoral este pregătit cu încălcarea flagrantă a Constituţiei României, cu nerespectarea legislaţiei electorale, culminând cu sechestrarea tuturor instituţiilor care puteau opri acest măcel", a declarat Eugen Tomac.

Potrivit liderului PMP, Avocatul Poporului a devenit avocatul PSD-PNL şi nu a contestat OUG-ul de comasare, deşi elementele de neconstituţionalitate se pot observa de pe lună.

"La fel şi Curtea Constituţională. Deşi a fost sesizată de opoziţie pe neconstituţionalitatea privind comasarea alegerilor, alege să nu judece nimic. În mod normal, acest dosar trebuia judecat în 24 de ore, pentru că vizează un proces electoral aflat în desfăşurare, dar şi aici partidul unic are ultimul cuvânt. După ce s-au asigurat că nimeni nu mai poate opri planul roşu de comasare, au început să lovească în opoziţie, eliminând de pe buletinele de vot Alianţa Dreapta Unită. Doar că ÎCCJ a anulat decizia BEC, luată la propunerea PSD, şi din acea clipă partidul UNIC a intrat în derivă", a continuat Eugen Tomac.

Şeful PMP susţine că planul gândit de preşedintele Iohannis şi PSD-PNL de a intra în cursa electorală fără o opoziţie unită a eşuat.

"Declinul a culminat azi noapte cu decizia ridicolă de a-şi anunţa înfrângea în Bucureşti înainte măcar să fi început campania. Partidul UNIC candidează pe liste comune la europarlamentare de frică. Partidul UNIC şi-a stabilit candidaţi comuni peste tot unde sunt primari ai Dreptei Unite. Partidul UNIC este disperat şi va face tot mai multe greşeli. Ei ştiu că Nicuşor Dan şi Dreapta Unită vor câştiga alegerile. Partidul UNIC PSD-PNL s-a prăbuşit cu 15% în sondaje. Disperarea şi frica de vot l-a adus pe Iohannis şi supuşii săi în situaţia de a acţiona cinic, arogant şi fără scrupule, aşa cum se întâmplă în toate dictaturile ce-şi urăsc propriii cetăţeni şi libertatea. Partidul UNIC îşi dispreţuieşte propriul electorat pe care îl consideră o masă de vot captivă şi incapabilă să judece. A fost suficient ca un singur candidat să spună: 'nu mă retrag, luaţi voi decizia' pentru a se declanşa prăbuşirea, şi aşa inevitabilă", a conchis Eugen Tomac.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor