Şeful comisiei pentru controlul SRI: Jurnaliştii pot fi acoperiţi, indiferent dacă ne place sau nu

Jurnaliştii "identificaţi" ca fiind valoroşi şi care pot contribui cu informaţii la securitatea naţională pot fi racolaţi de SRI, susţine parlamentarul PSD Adrian Ţuţuianu.
Eduard Hellvig, noul director SRI (Epoch Times România)
Ana Ion
27.01.2017

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat joi că pot exista ofiţeri acoperiţi în rândurile jurnaliştilor, ne-existând nicio interdicţie care să împiedice asta, relatează Gândul.

”Dacă în anumite zone există interdicţie - judecători, procurori, magistraţi şi în politică -, în celelalte zone ale societăţii civile nu există interdicţie. Ca atare, dacă este identificat un om valoros care poate contribui cu informaţii la securitatea naţională a României, poate fi şi din presă. Nu sunt comod neapărat, în plan personal, cu ideea, dar putem face şi altfel analiza - un jurnalist este un om cu foarte multe contacte, cu foarte multe informaţii care pot fi foarte valoroase, cu acces în foarte multe medii. Ca urmare, lucrul acesta se poate întâmpla, indiferent că dacă ne place nouă sau nu'', a declarat Ţuţuianu referindu-se la posibilitatea existenţei unor ofiţeri SRI sub acoperire în media.

"SRI nu are şi nu va avea acoperiţi în politică şi în justiţie", a susţinut directorul SRI, Eduard Hellvig, miercuri.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat luni că nu crede să existe în România vreo instituţie publică sau de presă care să nu aibă ''acoperiţi'' SRI, el solicitând efectuarea unor verificări ale acestor informaţii de către noua Comisie parlamentară de control a activităţii serviciului.

Reamintim că aceste declaraţii au loc în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, se plângea luni că sunt prea mulţi acoperiţi, opinând că nu crede să existe în România vreo instituţie publică sau de presă care să nu aibă ''acoperiţi'' SRI şi a anunţat că va cere comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului să facă verificări în acest sens.

Ulterior audierilor, directorul SRI, Eduard Hellvig a susţinut că Serviciul "nu are şi nu va avea acoperiţi în politică şi în justiţie", adăugând ă exista interesul de a destabiliza SRI însă acesta dispune de instrumentele necesare pentru a se apăra pe sine, cât şi pe cetăţenii României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor