Rusia dezminte rapoartele privind încheierea unui acord cu SUA în privinţa lui Assad

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că rapoartele care susţin că Moscova şi Washingtonul au hotărât viitorul preşedintelui sirian Assad sunt false.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. (Captură Foto)
Andrei Popescu
01.04.2016

Rusia a dezminţit rapoartele conform cărora ar fi ajuns la un acord cu SUA privind soarta preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ca parte a eforturilor de soluţionare a crizei din ţara arabă.

Citând un diplomat dintr-o ţară membră a Consiliului de Securitate al ONU, ziarul londonez în limba arabă al-Hayat a raportat joi că secretarul de stat american John Kerry a informat câteva ţări arabe în privinţa presupusului acord dintre Moscova şi Washington, care include “transferul lui Assad într-o altă ţară”. Raportul a mai notat, totuşi, că “momentul şi contextul acelei mişcări in procesul politic rămâne momentan neclar pentru toată lumea”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dezminţit, însă, raportul în timpul unei conferinţe de presă desfăşurată joi.

“Al-Hayat a publicat informaţii care nu corespund realităţii”, a declarat Peskov jurnaliştilor.

“Rusia este diferită de alte naţiuni deoarece nu discută chestiunea autodeterminării altor ţări, prin canale diplomatice sau de altă natură”, a adăugat oficialul rus.

În 25 martie, viceministrul rus de Externe Serghei Riabkov a declarat la rândul său că Rusia şi SUA au ajuns la o înţelegere cu Moscova, conform căreia chestiunea viitorului preşedintelui sirian nu ar trebui să fie pe agenda discuţiilor în acest stadiu al eforturilor de soluţionare a conflictului din Siria.

În 27 februarie, a intrat în vigoare un acord de încetare focului în Siria ce a fost intermediat de SUA şi Rusia, obiectul acestuia fiind găsirea unei soluţii la războiul lung de cinci ani din ţara arabă. Acel acord prevede suspendarea tuturor ostilităţilor în Siria, cu excepţia operaţiunilor desfăşurate împotriva grupurilor teroriste Statul Islamic şi Frontul al-Nusra, care este afiliat la mişcarea Al-Qaeda.

O mare surpriză în cercurile geopolitice a survenit pe 14 martie când, pe neaşteptate, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că va începe retragerea forţelor armate din Siria, o mişcare ce a fost considerată de unii drept o confirmare a faptului că Rusia a eşuat să îşi atingă obiectivele în ţara arabă zguduită de război în timp ce alţii au considerat mişcarea Rusiei ca o victorie.

S-ar putea ca ambele tabere să fi greşit. Conform unui articol publicat de Reuters, în timp ce Kremlinul a anunţat un lucru comunităţii internaţionale, în spatele scenei făcea altceva: a trimis chiar mai multe trupe, arme şi logistică în Siria.

Deşi nerespectarea promisiunii de retragere a forţelor militare ruseşti din Siria nu este atât de surprinzătoare, ceea ce este şocant este ceea ce ar fi putut să trimită Rusia pe ascuns în săptămânile recente în ţara arabă. Conform website-ului militar rusesc, military-informant.com, un complex Iskander SS-26 de rachete balistice de rază scurtă, care pot acoperi o distanţă de 400 km şi care sunt capabile nuclear, a fost zărit în 27 martie în apropiere de bază aeriană Hmeymim din Siria, care este folosită de forţele ruseşti pentru lansarea atacurilor lor aeriene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor