RISE Moldova: Afacere cu bolnavi. Caritate şi victime ale escrocheriilor medicale

Reprezentanţii Medical Park în Moldova
Reprezentanţii Medical Park în Moldova (rise.md)

„Identifică minori grav bolnavi, le fac publică povestea şi adună sume impresionante de bani din donaţiile oamenilor”, se arată într-o investigaţie RISE Moldova. Totodată, jurnaliştii au descoperit că, ulterior, „beneficiarii” donaţiilor ar fi direcţionaţi la un spital din Turcia unde medicii simulează efectuarea unei intervenţii chirurgicale.

Mai mult decât atât, RISE Moldova afirmă că a obţinut mai multe probe care descifrează „afacerea cu bolnavi”, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru „escrocherie, pusă la cale de un grup criminal organizat”. Astfel, în timpul investigaţiei, RISE Moldova a descoperit doi tineri, şoţ şi soţie, şi trei intermediari care se ocupă de colectarea donaţiilor prin intermediul site-ul caritate.md.

Oamenii care donează o fac din puţinul pe care îl au, pentru un copil bolnav, vrând să-l ajute, dar ei îşi bat joc de muncă cuiva”, a declarat pentru RISE Moldova una dintre victimele aşa-ziselor tratamente în Turcia.

În ziua externării am cerut actele necesare, însă au motivat că doctorul nu este prezent, dar imediat ce vine va face extrasul medical şi timp de o săptămână vom primi toate actele prin cineva din pacienţii care se vor întoarce de acolo”, a declarată o altă victimă, specificând că acest lucru nu s-a întâmplat.

Revenind în ţară fără documentele medicale de la clinica din Turcia, victimele escrocheriei medicale au bătut pragurile instituţiilor, atât medicale cât şi de stat, în căutarea dreptăţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe