Raport: Planned Parenthood – Istoria completă a principalului promotor al avortului şi al „educaţiei” sexuale

(photos.com)
Ana Ion
27.01.2017

Cel puţin o parte din vina pentru catastrofa demografică a României şi a Republicii Moldova de azi şi pentru milioanele de avorturi care au însângerat aceste ţări după 1990 o au pleiada de grupuri care promovează aşa-zisa „planificare familială”, opinează reprezentanţii Pro Vita, anunţând publicarea raportului - PLANNED PARENTHOOD – ISTORIA COMPLETĂ, despre istoricul şi activitatea Planned Parenthood şi a afiliatelor sale.

Pro Vita mai precizează că eforturile sale de pregătire şi diseminare a versiunii româneşti a acestui raport are ca ţintă părinţii din România: "ceea ce Planned Parenthood şi acoliţii săi urmăresc este preluarea controlului asupra copiilor şi ruperea acestora de valorile familiale prin provocarea şi alimentarea unor conflicte cu părinţii, folosind imensa influenţă distructivă pe care sexualitatea greşit canalizată o are asupra tinerilor. În fapt, PP şi SECS continuă şi amplifică experimentul „revoluţiei sexuale”: acesta a distrus morala sexuală sănătoasă care domina lumea occidentală până în anii 1950 şi a dat roadele otrăvite care se pot vedea azi în situaţia jalnică din lumea euro-atlantică, aflată într-o perpetuă criză economică, socială, a imigraţiei şi a identităţii."

"Planned Parenthood (PP) este principala organizaţie de promovare a avortului şi a educaţiei sexuale (articole) în lume, sub acoperirea aşa-numitelor „drepturi sexuale şi reproductive”. O importantă preocupare a strategilor PP este lobby-ul politic pentru schimbarea legislaţiilor care apără valorile morale şi drepturile parentale, acestea fiind obstacolele principale din calea realizării obiectivelor oculte ale organizaţiei.

Deşi teoretic un ONG cu sediul în SUA, Planned Parenthood are caracteristicile unei adevărate industrii, cu o „cifră de afaceri” de circa 1 miliard de dolari anual şi subvenţii de la numeroase guverne şi de la instituţii internaţionale (UE, ONU). Doar guvernul american o finanţează cu circa 450 milioane USD anual. [Notă: Raportul de mai jos a fost finalizat înainte ca noua administraţie Trump, care va proceda cel mai probabil la sistarea acestor finanţări, să fie instalată.]", se arată în articolul care poate fi citit integral aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor