Protestele #rezist pe radarul poliţiei. Dosare penale după postări pe Facebook

La o zi după ce un protestatar timişorean anunţă că a fost chemat la poliţie pentru postări pe Facebook, poliţia timişoreană anunţă că a deschis două dosare pentru infracţiuni de instigare publică, "instigarea" vizând mesaje pe reţelele de socializare.
Poliţişti
Poliţişti (Epoch Times România)

Poliţiştii timişoreni efectuează cercetări în două dosare penale pentru infracţiuni de instigare publică, după ce în luna decembrie a anului 2017, pe reţelele sociale, cetăţenii au fost invitaţi să participe la o serie de manifestaţii publice prin mesaje care i-ar fi manipulat pe utilizatorii de bună credinţă.

"Sub protecţia anonimatului, a existat tendinţa ca utilizatorii de bună-credinţă să fie manipulaţi, cu ajutorul unor tactici ascunse în interes propriu (prin comentarii, lansarea unor teme/ştiri false, partajarea unor articole, incitarea la acte de violenţă).

În acest context, vă informăm că poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în două dosare penale întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare publică.

Facem precizarea că cercetările se efectuează pentru siguranţa comunităţii şi a persoanelor care participă la manifestaţii, ca urmare a postărilor pe reţelele de socializare a unor mesaje prin care cetăţenii sunt îndemnaţi la săvârşirea de acte de violenţă.

Instigarea publică este o infracţiune prevăzută de articolul 368 din Codul Penal şi este pedepsită de lege.", informează IPJ Timişoara, prin intermediul unui comuniat de presă publicat pe site-ul insituţiei.

Totodată, reprezentanţii IPJ Timişoara mai transmit că libera exprimare este un drept prevăzut de articolul 30 din Constituţia României. Totuşi, aliniatul 7 al acestui articol prevede expres că: ”Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”

În acest context, IPJ Timişoara "face apel către cetăţenii care vor să participe la manifestări publice să îşi exercite dreptul la libera exprimare fără violenţă şi într-un mod civilizat. De asemenea, dacă sunteţi martorul unei infracţiuni vă rugăm să apelaţi numărul de urgenţă 112."

Reamintim în context că ieri un protestatar timişorean anunţa, pe Facebook, că "Poliţia Facebook" a fost la el la uşă şi a fost citat în calitate de martor privind săvârşirea infracţiunii (lor) de instigare publică, prev. şi ped. de art. 368 alin.1, Cod Penal, respectiv Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice.

"Din câte au spus e vorba despre postări pe facebook! Cred că ar surâde PSD-ului să ne vadă pe toţi din #Rezist la puşcărie. Ar fi o lume mai bună, pentru ca ei să poată fura şi distruge ţara în linişte.", transmitea protestatarul.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne