Proteste împotriva restricţionării libertăţii presei în Polonia

Demostraţii anti guvernamentale în Polonia, 17 decembrie 2016, Varşovia (WOJTEK RADWANSKI/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
19.12.2016

În Polonia au continuat, pentru a treia zi, protestele împotriva restricţionării libertăţii presei, după ce guvernul de dreapta a anunţat planuri de a restricţiona accesul ziariştilor în Parlament.

Purtând bannere pe care scria "Nu vom ceda libertatea", mai multe mii de persoane au demonstrat în faţa Curţii Constituţionale pentru a mulţumi preşedintelui acesteia, Andrzej Rzeplinski, aflat la sfârşit de mandat, pentru că s-a opus schimbărilor considerate neconstituţionale.

Parlamentarii din opoziţie susţin că Partidul Legii şi Justiţiei (PiS) încearcă să limiteze libertatea presei prin introducerea unei legi care să limiteze numărul de reporteri cu acces în Parlament.

Legea va permite nu numai limitarea numărului de jurnalişti care să poată intra fizic în clădirea Parlamentului, dar chiar restricţii privind posturile care ar putea transmite sesiunile parlamentare - la cinci.

Conform guvernului, măsurile nu ar fi restrictive.

Pentru prima oară de la începerea protestelor, demonstranţii anti-guvernamentali au fost însoţiţi pe stradă de protestatari pro-guvernamentali.

Noile reguli pentru jurnalişti au dus la izbucnirea celei mai mari bătălii politice din Polonia ultimilor ani. Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat consultări cu şefii partidelor luni, 19 decembrie, pentru a detensiona situaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor