Juncker avertizează liderii UE că cetăţenii lor ar putea vota pentru ieşirea din bloc dacă vor avea ocazia

Jean-Claude Juncker a cerut liderilor UE să nu iniţieze referendumuri privind apartenenţa la blocul european, subliniind că se teme că alegătorii vor alege separarea de Uniune.
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. (Captură Foto)
Andrei Popescu
30.11.2016

Preşedintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că nu este recomandabil ca europenilor să li se ofere şansa unor referendumuri, pentru că ar putea multiplica Brexitul.

Remarcile sale au fost făcute în condiţiile în care unul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al Austriei a ameninţat că va organiza un referendum dacă procesul de centralizare al UE continuă.

Norbert Hofer, care va deveni primul şef de stat de extremă dreapta din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial dacă va fi ales duminică, a promis un referendum dacă Uniunea Europeană devine mai centralizată după ieşirea Marii Britanii din bloc (Brexit).

Întrebat despre promisiunea candidatului Partidului Libertăţii din Austria, Juncker a declarat pentru Euronews: “Nu putem refuza sau suspenda drepturile cetăţenilor Europei pentru a-şi exprima viziunile.

“Referitor la referendumul privind apartenenţa la UE, cred că nu este înţelept să se organizeze acest tip de dezbatere.

“În plus, nu cred că următorul preşedinte al Austriei, indiferent cine va fi, se va implica în acest tip de escapadă”.

Juncker, care a fost învinuit pentru referendumul privind Brexitul, a insistat că “existenţa UE nu este pusă sub semnul îndoielii”. El a declarat că slăbiciunea Uniunii Europene este reprezentată de o “lipsă de iubire” mai degrabă decât de acţiunile Bruxelles-ului.

Hofer a promis că va declanşa un referendum dacă UE devine mai centralizată după ce Marea Britanie va ieşi din UE. “Nu ştim prea multe unii despre alţii. Ce ştiu oamenii din Lapland despre Sicilia?

“Ce ştiu italienii din sudul ţării despre Polonia? Nimic. Trebuie să cunoaştem mai multe lucruri unii despre alţii”.

În plus, Juncker a respins şansa liderei Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, de a fi aleasă preşedintă a Franţei, susţinând: “Aceasta este o ipoteză despre care nu cred că va deveni realitate. Este o problemă pe care nu ar trebui să dezbatem”.

Întrebat dacă Marea Britanie va fi dată drept exemplu pentru a descuraja alte ţări să părăsească UE, Juncker a precizat: “Nu este cu adevărat vorba de aşa ceva. Nu urmăresc răzbunarea când vine vorba de Marea Britanie”.

“Britanicii şi-au spus cuvântul prin vot universal. Sper ca alţii să nu facă la fel. Trebuie să rezolvăm probleme cauzate [de Brexit] atât pentru Marea Britanie cât şi pentru cetăţenii UE.

“Ne vom asigura că relaţiile dintre britanici şi continent rămân armonioase, în acelaşi timp conştientizând faptul că britanicii nu pot avea aceleaşi drepturi şi avantaje precum cetăţenii Uniunii Europene”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor