Protest la Ambasada Norvegiei în sprijinul familiei Bodnariu

Sute de persoane protestează sâmbătă în faţa ambasadei Norvegiei, solidari cu familia Bodnariu ai cărei copii au fost luaţi de lângă părinţi, de protecţia copilului din Norvegia.
Protest la Ambasada Norvegiei, 19. 12. 2015 (Cristi Şoimaru)
Loredana Diacu
19.12.2015

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe reacţionează în urma protestulului din faţa Ambasadei Norvegiei, precizând că, prin Ambasada României la Oslo, cunoaşte şi monitorizează cu atenţie situaţia familiei cetăţeanului român ai cărui cinci copii minori au fost preluaţi de către autorităţile de protecţie a copilului din Norvegia.

"În acest sens, misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin şi asistenţă consulară. De asemenea, Ambasada a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe şi din Parlamentul Norvegiei.

Părinţii minorilor au angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluţionarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanţelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti asupra celor 5 copii." precizează MAE în comunicatul remis Epoch Times.

MAE mai precizează că a informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie despre acest caz şi a organizat consultări interinstituţionale pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie la nivel bilateral.

"Având în vedere solicitarea expresă a familiei în cauză de a se evita mediatizarea detaliilor cazului, MAE nu este în măsură să ofere informaţii suplimentare.", adaugă ministerul.

***

Organizat pe Facebook cu sprijinul Alianţei Familiilor din România (AFR), protestul îşi propune a atragă atenţia „asupra abuzurilor făcute de Barnevernet (Protecţia Copilului din Norvegia) în cazul familiei Marius şi Ruth Bodnariu şi în cazul zecilor de familii ai căror copii au fost confiscaţi de către aceeaşi instituţie în ultimii ani, se precizează pe pagina de Facebook a evenimentului.

„Norvegia, Europa şi întreaga lume trebuie să cunoască dramele pe care Barnevernet le produce în rândul familiilor prin abuzurile pe care le face. Autorităţile norvegiene trebuie să primească acest mesaj şi să intervină instituţional pentru a stopa metodele folosite de către această instituţie de “protecţie a copilului”, metode prin care distrug familia, deopotrivă părinţii şi copiii.

La acest moment, copiii sunt ţinuţi nejustificat în trei familii surogat, iar în data de 15 Decembrie 2015, în urma unei întâlniri cu Barnevernet, părinţilor li s-a comunicat că autoritatea de protecţie a copilului vrea să îi cunoască mai bine şi să-i consilieze abia în luna Februarie 2016, dar că în acelaşi timp demarează procedura de adopţie pentru toţi cei 5 copii ai familiei”, mai adaugă organizatorii.

„În data de 16 Noiembrie 2015, toţi cei 5 copii ai familiei Marius şi Ruth Bodnariu, cu vârste cuprinse între 3 luni – 9 ani au fost luaţi în mod abuziv şi nejustificat din sânul familiei în urma unui denunţ făcut de directoarea şcolii unde merg cele două fete mari, denunţ care exprima îngrijorări legate de educaţia religioasă pe care copiii o primesc în familie, dar un denunţ care nu susţine în niciun fel evidenţa vreunui abuz fizic sau psihic şi care nu indică faptul că există un pericol iminent privind siguranţa copiilor. În aceste circumstanţe nu se justifică o acţiune radicală şi în forţă a Barnevernet. Acţiunile acestei instituţii sfidează orice mod de gândire raţional şi uman, denotând doar abuzul de putere pe care îl practică atât în cazul familiei Bodnariu, cât şi în cazul altor zeci de familii”, mai susţin organizatorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor