Protest de amploare al transportatorilor - "Transportul este sângele economiei, refuzăm să intrăm în perfuzii!" [video]

Deşi Guvernul Cioloş a aprobat ordonanţa de urgenţă privind RCA, care va îngheţa preţul primelor de asigurări obligatorii pentru o perioadă de şase luni, transportatorii tot au decis să iasă în stradă, revoltaţi de tarifele exagerart de mari impuse de ASF.
Protestul transportatorilor
Protestul transportatorilor (Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

UPDATE: Protestul transportatorilor a avut efect. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii patronatelor din domeniu în ceea ce priveşte stabilirea tarifelor de referinţă pentru RCA.

"Ca urmare a discuţiilor avute astăzi la sediul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) cu reprezentanţi ai patronatelor din domeniul transporturilor s-a stabilit că elementele care vor fi luate în considerare în calculul tarifelor de referinţă pentru poliţele RCA, conform OUG emise de Guvern, sunt următoarele:

  • frecvenţa şi dauna medie, ţinând cont şi de daunele întâmplate şi neavizate precum şi de trendul acestora, conform datelor statistice publicate la nivel de piaţă (raportul Milliman), actualizate la 30 iunie 2016;
  • încărcarea pentru cheltuieli administrative, achiziţie, taxe etc., de maxim 25%;
  • încărcarea pentru aplicarea sistemului bonus/malus.

De exemplu, se estimează un tarif ţintă de aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa bonus-malus B0. Acest tarif ţintă nu include încărcări pentru profit şi marja comercială.

Pentru transparenţă, în grupurile de lucru vor fi cooptaţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale din transporturi.", informează ASF.

***

Piaţa Victoriei este complet blocată de sute de camioane şi taxiuri. Nemulţumiţi de preţul RCA şi de modul în care au gestionat situaţia atât Guvernul cât şi oficialii de la ASF, transportatorii au ieşit în stradă în număr mare, joi dimineaţa, în faţa sediului Executivului, pentru a cere soluţionarea problemei.

Transportatorii veniţi din toată ţara au claxonat îndelung, doar-doar "se vor trezi" cei de la Guvern şi au afişat bannere cu mesaje precum: "Mafia RCA", "Transportatorii suceveni vă transmit: Transportul este sângele economiei, refuzăm să intrăm în perfuzii!, "RCA= falimentul transportatorilor", "Negriţoiu vinovat pentru tot ce s-a întâmplat", "ASF = Mafia, jos Negriţoiu."

Protestul transportatorilor
Protestul transportatorilor (Epoch Times România)

Transportatorii se declară nemulţumiţi că în ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a promis că rezolvă problema RCA nu sunt stabilite valorile tarifelor şi, mai mult, Guvernul lasă ASF-ul - instituţie pe care transportatorii o consideră vinovată de criza în care s-a ajuns - să stabilească aceste tarife, a explicat, pentru Epoch Times, Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România.

"Noi avem nevoie de nişte valori, dacă nu se vor da aceste valori, protestul de aici şi cele din toată ţara vor continua până când vom avea aceste valori", a declarat Dinescu.

"Credem că Parlamentul are responsabilitatea să reorganizeze ASF ca să nu se mai repete această criză şi să continue să funcţioneze piaţa asigurărilor cum trebuie. La un miliard de euro numai RCA ar trebui să fie o autoritate desemnată să se ocupe numai de piaţa asigurărilor", a mai precizat secretarul general al UNTRR.

"Nemulţumirea noastră este legată de preţul foarte mare al RCA, care, în ultimii doi ani ne obligă să închidem activitatea de transport pe teritoriul României. De la un preţ de 2400 de lei, în 2014, ajungem să plătim acum 22.000 de lei preţ pentru RCA la un camion. Chiar din statisticile domnilor guvernanţi care spun că nu au soluţii pentru noi, totuşi transportatorii au doar 2% din totalul incidentelor care se produc pe şosele.

Ma uit acolo (la mesh-ul cu Brâncuşi este al tău n.r.) şi ţara asta este şi a mea, şi a copiilor mei care vor să îşi facă un viitor în această ţara, nu în alta. La protestul din decembrie anul trecut, domnii asiguratori ne-au spus că dacă nu ne convine în ţara asta, să ne mutăm. E un lucru indignant pentru noi, atâta timp cât un străin vine să ne spună să ne ducem în altă ţară, rămânem fără cuvinte. Atâta timp cât unele companii, în ţară la noi, plătesc asigurări de 1000 de euro – în jur de 5000 de lei – noi de ce plătim 22.000 de lei? Vrem şi noi nişte răspunsuri, de ce suntem discriminaţi în ţara noastră? Ţara asta este a mea, sau nu? Eu vreau să cred că da!” – ne-a declarat un transportator, venit tocmai de la Suceava.
Protest al transportatorilor
Protest al transportatorilor (Epoch Times România)

Reamintim că, pe de altă parte, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat în dimineaţa acestei zile că nu va lua parte la protest.

"În data de 14 Septembrie 2016, organizaţiile patronale din transporturi au ajuns la un acord cu Guvernul României, pe tema crizei RCA, având în vedere adoptarea a două elemente absolut necesare stabilizării preţului RCA:

- OUG privind asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor (RCA), act normativ care cuprinde pentru prima dată un nou mod de calcul al poliţei RCA, respectiv, construcţia preţului RCA în funcţie de “tariful de referinţă” calculat semestrial de către ASF;

- Adoptarea de către Guvernul României a măsurii de îngheţare a preţului poliţelor RCA, după calculele tarifelor de referinţă pe diferite clase de autovehicule, în funcţie de riscuri omogene, ce vor fi transmise de către ASF, în perioada imediat următoare", anunţă COTAR.

Mai amintim că, pe durata protestului, traficul va fi restricţionat.

"Începând cu orele 05.00, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Şos. Kiseleff de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv pe Şos. Kiseleff de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona centrală), permiţându-se permanent circulaţia pe Str. Arhitect Ion Mincu.

Circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată începând cu orele 05.00 prin asigurarea traficului rutier, două benzi pe sens în faţa clădirii Guvernului României, între B-dul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv B-dul Lascăr Catargiu.

Traficul rutier se va desfăşura pe Calea Victoriei, B-dul Ion Mihalache, Str. Buzeşti şi B-dul Lascăr Catargiu. Între orele 15.00 – 17.00 participanţii şi mijloacele auto vor deflui individual. Restricţiile se vor aplica până la orele 17.00", se arată într-un comunicat de presă remis de transportatori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne