Proiectul de modificare a Codurilor Penale intră în linie dreaptă. Următoarea staţie - Guvernul

Ministrul Justiţiei a trimis Guvernului pachetul de legi pentru modificarea Codurilor Penale, urmând ca acesta să fie trimis ulterior şi CSM-ului, al cărui aviz va fi unul consultativ.
Tudorel Toader(Minstrul Justitiei),
Tudorel Toader(Minstrul Justitiei), (Florin Chirila/Epoch Times)

Mult aşteptatul (cel puţin de către Liviu Dragnea) proiect de lege pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală a fost trimis Guvernului de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, relatează Hotnews.

Potrivit ministrului Justiţiei, modificările la pachetul de legi privind justiţia în vederea punerii în acord a acestora cu deciziile Curţii Constituţionale vor ajunge pe masa Executivului săptămâna viitoare. Pachetul cuprinde trei legi, 303, 304, 317, toate cele trei fiind din 2004, a explicat ministrul.

"Ieri (joi - n.r.) am trimis la Guvern proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, pentru transpunerea unei directive privind confiscarea extinsă şi transpunerea unei alte directive privind transpunerea victimelor infracţiunilor", a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, prezent la Iaşi, unde a luat parte la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţilor de Apel din ţară.

Toader a mai precizat că, în prezent, se lucrează la finalizarea ultimelor modificări la pachetul de legi privind justiţia şi că acesta va fi prezentat Guvernului, cel mai probabil, săptămâna viitoare. După ce va fi prezentat Guvernului, pachetul de legi va fi trimis către Consiliul Superior al Magistraturii pentru avize, avizul CSM nefiind unul obligatoriu, ci consultativ.

"Şi la codul ăsta căruia i-am dat drumul, multe sugestii şi propuneri le-am luat în considerare, pe altele nu. Nu pentru că nu ar fi fost bune, dar pentru că ieşeau din limita proiectului de lege. Erau propuneri de lege «ferenda», şi nu de transpunere a deciziilor Curţii. Prin urmare, prezint pachetul de legi la Guvern, îl trimit CSM pentru avizare, un aviz consultativ. Dintre ele pe unele le vom reţine, pe altele nu. Nu am de unde să ştiu ce observaţii primesc. Îl trimitem pe procedura normală de legiferare", a precizat ministrul, adăugând că pachetul celor trei legi trebuie aduse la nivelul anului 2017 şi că sunt necesare modificări.

Reamintim că înainte ca pachetul de legi să fie trimis spre Guvern, Ministerul Justiţiei a organizat două consultări publice, una cu societatea civilă, alta cu instituţiile de resort. Consultările cu societatea civilă au fost făcute fără ca presa să aibă acces, nu au fost mediatizate, astfel încât la ele au luat parte doar 9 persoane, potrivit ministerului.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne