"Primii paşi" ai unui copil de acum 700.000 ani: amprente găsite în Etiopia

Descoperire arheologică extraordinară realizată de cercetătorii de la Universitatea Sapienza din Roma: au identificat urme de copii care datează de acum 700.000 ani, într-un sit arheologic din Etiopia (Gombore II-2 în Melka Kunture).
Situl arheologic Gombore II-2 din Melka Kunture, Etiopia
Situl arheologic Gombore II-2 din Melka Kunture, Etiopia (Nature)

Descoperirea arheologică din Etiopia are foarte puţine antecedente deoarece siturile arheologice cu urme umane mai vechi de 300.000 de ani se pot număra pe degetele unei mâini, deci cele din situl Gombore II-2 aduc noi informaţii umanităţii. Amprentele pot fi perfect datate, deoarece au fost imprimate în tuful vulcanic de acum 700.000 de ani. În situl arheologic Gombore II-2, în bazinul superior al râului Awash - situat la 2.000 de metri înălţime deasupra nivelului mării, se efectuează de ani de zile studii de arheologie finanţate de Universitatea Sapienza din Roma şi Ministerul Afacerilor Externe din Italia.

Zona excavată corespunde unei zone frecventate intens, situată pe marginea unui bazin mic de apă din care beau, probabil, în afară de hominizi, animale asemănătoare antilopelor gnu şi gazelelor de azi, precum şi alte animale şi păsări; chiar şi hipopotamii şi-au lăsat urmele în acest loc.

Amprentele diferitelor specii se intersectează reciproc şi se suprapun cu cele ale fiinţelor umane, indivizi în parte adulţi şi în parte copii de 1, 2 şi 3 ani. În special, cele ale unui micuţ care încă nu se ţinea prea bine pe picioare şi se balansa: amprenta picioruşului său se repetă în timp ce stă pe călcâie, dar şi o serie de degeţele, parţial suprapuse datorită repetării mişcării.

(Nature)

„A fost o emoţie puternică”, explică Flavio Altamura - cercetătorul căruia i se datorează descoperirea şi autor al articolui publicat recent în revista Scientific Reports - adăugând că în situl arheologic Gombore II-2 se află ceva similar cu o "imagine a vieţii preistorice". Putem spune că avem "primii paşi ai unui copil" de acum 700.000 de ani, în timp ce restul grupului şi alţi micuţi erau ocupaţi cu treburile zilnice".

(Nature)

De fapt, situl arheologic păstrează evidenţa unei serii complete de activităţi: aşchii din tăierea pietrei (obsidian şi alte roci vulcanice), instrumente litice şi carnea măcelărită a mai multor hipopotami. Existau carnivori, dar au sosit mai târziu să mănânce rămăşiţele rămase de la hominizi. De fapt, muşcăturile carnivorilor de pe oase se suprapun cu urmele lăsate anterior de uneltele de piatră care au tăiat carnea. Deci grupul uman avea un control total asupra mediului.

Coordonatoarea studiului, Margherita Mussi, a relatat că a fost identificată şi „specia de hominizi”. ”Este vorba despre rămăşiţe fosilizate ale Homo heidelbergensis”.

Articol ştiinţific de referină: Scientific Reports volume 8, Article number: 2815 (2018) doi:10.1038/s41598-018-21158-7: Archaeology and ichnology at Gombore II-2, Melka Kunture, Ethiopia: everyday life of a mixed-age hominin group 700,000 years ago.

Mai multe informaţii aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură