Primăria sectorului 6 returnează opt milioane de lei pentru amenajări deficitare în Parcul Drumul Taberei

Proiectul de amenajare a Parcului Drumul Taberei a fost greşit, susţine primarul Gabriel Mutu, precizând că greşelile de proiectare vor costa primăria cel puţin 8 milioane de lei.
Parcul Drumul Taberei. (CeRe)
Loredana Diacu
05.09.2016

Primăria Sectorului 6 din Bucureşti este obligată să returneze Ministerului Dezvoltării opt milioane de lei, bani primiţi pentru amenajarea parcului Drumul Taberei, parc reinaugurat anul trecut, a declarat pentru Mediafax primarul Gabriel Mutu.

În opinia primarului, la această situaţie s-a ajuns deoarece proiectul a fost greşit de la bun început iar acum, pentru repararea erorilor comise prin punerea în operă a acestuia instituţia pe care o conduce va trebui să plătească.

"Soluţiile tehnice pe care acei proiectanţi, arhitecţi le-au prezentat şi au şi devenit obligatorii au fost greşite. În acest moment, noi suntem puşi în situaţia în care, pentru a rezolva aceste probleme, fie trebuie să dăm banii înapoi, fie trebuie să cheltuim bani în plus. (...) Am avut o corecţie negativă pe care am fost obligaţi să o plătim şi se plăteşte. Sunt în jur de opt milioane de lei pe care îi plătim Ministerului Dezvoltării pentru parcul Drumul Taberei", a declarat Mutu pentru sursa citată

Concret, este vorba despre aleile din parc, care au fost prevăzute cu pietriş mărgăritar stabilizat cu răşină, Acest material este însă unul care nu va rezistă şi necesită intervenţii anuale, susţine primarul. Pentru a evita aceste cheltuieli, primăria a decis înlocuirea respectivului material cu asfalt obişnuit sau dale de piatră, însă, schimbarea proiectului tehnic iniţial presupune returnarea banilor primiţi pentru realizarea acestor alei, în total aproximativ opt milioane de lei, veniţi din fonduri europene.

Parcul Drumul Taberei a fost închis pentru o perioadă de doi ani, iar lucrările de reamenajare efectuate de Primăria Sectorului 6 au costat peste 76 de milioane de lei, această investiţie fiind cea mai mare realizată în Bucureşti pentru amenajarea unui parc şi singura finanţată din fonduri europene.

În pofida sumei uriaşe care a fost cheltuită pe amenajări, la finele lucrărilor mulţi cetăţeni s-au declarat nemulţumiţi de rezultat, reclamând, în special, reducerea spaţiului verde în detrimentul unor decoruri futuriste, fanteziste şi inutile în viziunea multora dintre ei. De altfel, la nici trei luni după redeschidere, decorurile încep să "scârţâie" în timp ce copacii au început să se usuce.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor