Poroşenko se află la Washington pentru discuţii cu Mike Pence

Vicepreşedintele american Mike Pence se va întâlni marţi cu preşedintele ucrainean în Washington, a declarat Casa Albă, fără a menţiona dacă va exista şi o întâlnire între Petro Poroşenko şi Donald Trump.
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko.
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko. (Sean Gallup/Getty Images)

Sean Spicer, purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat că preşedintele ucrainean Petro Poroşenko se va întâlni astăzi cu “numărul doi” – vicepreşedintele Mike Pence – dar nu a precizat dacă va avea loc şi o întâlnire cu Donald Trump. Oficialii ucraineni au refuzat la rândul lor să comenteze.

O vizită efectuată de Poroşenko în Washington fără a avea convorbiri cu preşedintele Trump va fi probabil văzută de Kiev ca o “umilinţă” diplomatică ce va fi aplaudată de Moscova.

Oficialii ucraineni au fost de mult timp îngrijoraţi de aparenta reticenţă a preşedintelui Trump de a aplica presiune pe omologul său rus Vladimir Putin în vederea soluţionării crizei din estul Ucrainei.

Timp de peste 3 ani, guvernul din Kiev a purtat o luptă împotriva unei rebeliuni separatiste pro-Rusia în regiunile sale estice. Acest conflict a provocat până acum peste 10.000 de morţi.

Săptămâna trecută, secretarul de stat Rex Tillerson a sugerat că SUA nu ar trebui “legată la mâini” de un plan internaţional pentru a pune capăt crizei din estul Ucrainei.

SUA, împreună cu alte puteri europene, au cerut ca ambele părţi ale conflictului să retragă armele grele de pe linia frontului şi să aplice un acord de încetare a focului.

Tillerson a părut să susţină că SUA nu va mai vedea aderarea la acordul de pace ca o precondiţie pentru relaxarea sancţiunilor impuse împotriva Rusiei pentru rolul său în criza est-ucraineană şi anexarea ilegală a peninsulei Crimeea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe