Pleşu: N-ar fi exclus ca Tăriceanu să vadă în Ilan Laufer un continuator al biografiei sale de manechin

Scriitorul Andrei Pleşu a răsturnat din nou căruţa cu ironii la adresa "mândrei" coaliţii de guvernare PSD-ALDE, care tocmai şi-a pus un nou Guvern în fruntea ţării.
Andrei Pricopie
04.07.2017

alte articole

Andrei Pleşu (Florin Chirilă)
Andrei Pricopie
04.07.2017

PSD e în criză de cadre, dovadă că din peste jumătate de milion de membri nu s-au putut găsi 30 care să alcătuiască un Guvern plauzibil, a remarcat scriitorul Andrei Pleşu, într-un articol intitulat "O ţară norocoasă", publicat în secţiunea de bloguri a publicaţiei Adevărul.

"Nu vrea nimeni genii, sau vedete. Dar nici o asemenea adunătură de inadecvare, anonimat, performanţă firavă, studii discutabile, moralitate incertă, semidoctism, tupeu şi iresponsabilitate nu e de susţinut, din partea unui partid care deţine avanscena vieţii politice de atîta amar de vreme", a declarat Pleşu.

Cultura "românilor"

"Coaliţia de guvernare nu dă doi bani pe cultura "românilor". Ministerul de resort e ultima roată la căruţă. Altundeva e "bătaia peştelui": pe la interne, pe la finanţe, pe la dezvoltare regională şi economie, pe la justiţie şi fonduri europene... Cultura e doar un ornament de ocazie. Dă bine în discursul patriotic, dar nu prea contează cine o administrează. Poţi pune în creştetul ei orice mic mahăr de presă deocheată, orice lăutar, orice cuconiţă care nu ştie (ţineţi minte?) ce însemnă "biped" pe româneşte, orice veleitar care îşi dă meseria şi cinstea pe şefie. Ministerul Culturii e un minister bun de dat "la schimb", în negocierile cu partidele mai mici, dar utile.

Doctorate şi servicii

"Mulţi politicieni români de rangul doi, trei, sau chiar mai rău par să fi crezut, la un moment dat, că ceva titluri obţinute prin afilierea la "academiile" serviciilor, sau ale Apărării, vreun doctorat cu Gabriel Oprea, ba chiar şi un doctorat "civil" obţinut negustoreşte sau hoţeşte, ajută mult în carieră. Capeţi brusc prestigiu, devii, peste noapte, ditamai intelectualul. Eşti perfect înarmat în lupta cu "aşa-zisele" elite trădătoare de neam. S-a ajuns, astfel, la o situaţie care creează confuzii. Mai întîi, alimentează masiv ideea că "serviciile" conduc totul din umbră. Peste tot sunt numai "oamenii lor". Păi care umbră? Nu e tot circul la vedere? În plus, îţi vine să spui că dacă ăştia sunt "instrumentele" cu care lucrează "acoperit" instituţiile cu pricina, înseamnă că şi ele, ca şi PSD-ul, sunt într-o tristă criză de cadre."

Educaţie

"Imediat după cultură, ministerul cel mai străin de interesele reale şi de preţuirea guvernanţilor e Ministerul Educaţiei, cînd unit cu Cercetarea, cînd separat. Dar oricum, acolo se pun doar inşi aleşi pe baza de loialitate partinică, sau de paloare academică. Vedeta absolută a domeniului e inconturnabila doamnă Ecaterina Andronescu: drăguţică sau uşor mîhnită (în funcţie de interlocutor), înamorată de conducerea de partid şi de stat, justă ca un adevărat "om de ştiinţă", mereu capabilă să răspundă criticilor şi nedumeriţilor cu un îndurerat zîmbet mămos. Acum, formarea tineretului ţării e pe mîna unui băiat care numeşte genunchiul "genunche" şi are înzestrarea retorică a clasei muncitoare cu studii la seral.

Agricultură

"Mare succes au - la agricultură, de pildă - figurile vesele, imens distractive, capabile de asociaţii imprevizibile şi de rostiri memorabile în legătură, fireşte, cu domeniul propriu: oi, ploi, plopi care fac umbră, ferme de porci etc. Uneori, ai impresia că ministeriabilii sunt aleşi după portret. Nu mă refer la frumuseţe sau urîţenie. Nici Socrate nu era răpitor. Dar moaca spune, totuşi, ceva despre purtătorul ei, sau, ceea ce e încă şi mai grav, nu spune nimic, sau spune rele. Mai contează, probabil, şi unele sensibilităţi ale celor de la vîrful coaliţiei. N-ar fi exclus, de pildă, ca dl Tăriceanu să vadă în dl Ilan Laufer un continuator al biografiei sale de manechin. Începi în reviste glossy şi termini în Parlament."

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor