Filmul „Human Harvest” - o lume a întunericului tutelată în secret de guvernul Chinei

Când 1 din 5 oameni ai planetei este persecutat în China, când acolo există execuţii la comandă şi lagăre de concentrare cu săli de operaţie unde se extrag forţat organe de la oameni nevinovaţi, când statul chinez obţine sume enorme de bani de pe urma acestor băi de sânge, iar alte sume enorme sunt alocate în muşamalizarea ororilor, când, la toate acestea occidentul alege să se uite în altă parte sau să fie complice, economic, cel puţin, ne punem serios întrebarea: cât de sigur mai poate fi acest prezent?

Chiar şi la mii de kilometri de România, păstrarea tăcerii în privinţa acestor lucruri, ne-ar putea afecta, de fapt, mai mult decât credem. Oare ne-am dori un transplant pentru noi sau cineva apropiat dacă ştim că pentru asta, vor fi ucişi oameni? Ne-am putea dori ca preţul prelungirii vieţii noastre să fie plătit cu alte vieţi?

Filmul Human Harvest (Recolta de oameni), prezentat, de curând, la Festivalul de film Cinepolitica drept „un film rar întâlnit şi unic”, arată investigaţia care a scos lumii la iveală recoltarea pe viu de organe de la oameni nevinovaţi pusă la cale de regimul comunist chinez, precum şi consecinţele ororilor.

„Este un film cutremurător, care ne pune în faţa unor dileme. Este un film despre responsabilitate”, a comentat Moscu Copel, directorul Festivalului CINEPOLITICA.

Dezbaterea care a urmat proiecţiei filmului, avîndu-i ca protagonişti pe Gina Sturdza, reprezentant al organizaţiei internaţionale „Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe” (DAFOH) şi Adrian Sturdza, redactorul-şef al Epoch Times România, nu a fost mai puţin interesantă.

Filmul este bazat pe investigaţia a doi reputaţi avocaţi canadieni, autori ai cărţilor „Bloody Harvest” ("Recoltarea Sângeroasă") şi „Organele Statului” - David Matas, avocat internaţional pentru drepturile omului şi David Kilgour, fost secretar de stat pentru Asia-Pacific al Canadei - nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace pentru investigarea şi dezvăluirea jafului de organe organizat în secret de autorităţile chineze împotriva unei comunităţi paşnice, care practică Falun Gong (practică străveche de meditaţie şi qigong).

De unde a pornit totul?

Filmul merge pe firul dovezilor puse cap la cap de investigatorii canadieni, dezvăluind o poveste pe cât de captivantă pe atât de înfiorătoare, în care sunt implicaţi oficiali de la vârf ai Chinei cât şi mii de medici, deveniţi, practic, criminali.

Începând cu anul 2000, spitalele chineze afişau pe website-urile lor un lucru neverosimil: efectuau orice tip de transplant, aproape imediat ce ajungeai în China. Era un lucru nemaiauzit oriunde în lume, de vreme ce, timpii de aşteptare pentru un organ se numără în luni, uneori în ani de zile. Şi chiar după ce găseai un donator, era posibil ca organul să nu fie compatibil, impediment ce în China nu există, şi unde pacienţii primesc, în timpul cel mai scurt, (uneori de numai 48 de ore!) organul compatibil.

China dispune doar de puţin timp de un sistem de donare, ce are înregistrat un număr mic de donatori. Reticenţa chinezilor în a-şi dona organele are la bază motive culturale profunde. Întrebarea - de unde provin aceste organe - a trezit suspiciuni în rândurile unor organizaţii care investigau deja încălcările masive ale drepturilor omului din China.

Aceştia aveau deja informaţii despre persecuţii atroce precum arestări în miez de noapte, torturi medievale în beciurile poliţiei, aruncarea în lagăre de muncă forţată a sute şi mii de practicanţi Falun Gong, fără vreun proces prealabil. Dar chiar şi atunci când au apărut pentru prima dată afirmaţii că spitalele de stat chineze ucid prizonierii de conştiinţă pentru a le vinde organele, povestea părea prea oribilă pentru a fi crezută.

Confirmarea avea să vină în 2006, când, o femeie cu pseudonimul Annie, soţia unui fost chirurg în China, dezvăluia pentru Epoch Times, la Washington: „Unul dintre membrii familiei mele a fost implicat în recoltarea de organe de la practicanţii Falun Gong. Acest lucru m-a îndurerat profund”.

Ştirea a fost preluată de cei doi investigatori canadieni, cu mare experienţă în investigarea genocidurilor internaţionale. Pe 6 iulie 2006 ei au făcut public primul Raport cu rezultatul investigaţiilor- afirmaţiile erau, din nefericire, adevărate.

„Este o formă nouă de rău, pe această planetă”, avea să exclame Matas, după ce Raportul avea să confirme: în China există spitale militare asociate unor lagăre de muncă în care sunt ţinuţi prizonieri de conştiinţă, cu analizele la zi. Lucru bizar: prizonieri puşi la muncă, bătuţi şi torturaţi, cărora li se lua sânge pentru analize.

„Era ciudat să-i torturezi, dar pe de altă parte să-i testezi medical. Sfârşeau sacrificaţi şi hăcuiţi de medici chirurgi care le extrăgeau organele de care aveau nevoie şi care aveau să fie vândute pe piaţa neagră de organe ale Chinei. Şi pentru ca totul să fie şi mai sinistru, pentru a se şterge orice urmă, restul corpului era ars în sala cazanelor din spitalul respectiv, devenit ad-hoc crematoriu. Toată treaba era muşamalizată”, a comentat Adrian Sturdza în cadrul dezbaterii de la Cinepolitica.

Doamna cu pseudonimul Annie, care apărea iniţial în film sub formă de voce, a mărturisit tot ce ştia de la soţul ei. Dar alte dovezi asemănătoare au început să apară cu zecile prin intermediul celor care reuşiseră să scape din asemenea lagăre din China, transmise direct reporterilor Epoch Times, precum şi prin sute de convorbiri telefonice cu spitale din China, sau prin persoane care au fost direct implicate etc.

Investigatorii arată că soţul lui Annie extrăgea cornee pe viu de la practicanţii Falun Gong. El a extras cornee de la 2000 de practicanţi, doar între 2001-2003. Se simţea vinovat pentru ceea ce făcea, avea coşmaruri şi procese mari de conştiinţă, iar stările lui de anxietate perturbau viaţa normală a familiei. La îndemnul soţiei, şi-a dat demisia. El e doar unul dintre cei care s-au oprit să facă asta, însă, mii de doctori în China continuă să o facă, de peste 17 ani, de când a început persecuţia împotriva acestui grup paşnic de oameni.

„Cifrele sunt devastatoare. Cărţile traduse sunt a treia variantă a Raportului Kilgour -Matas, care atestă un număr de 40-60 de mii de oameni ucişi, pe an”, spune Gina Sturdza.

„A ieşit de curând a 4-a ediţie- ale cărei cifre sunt mai înfiorătoare. În această ultimă variantă a Raportului s-a ajuns la concluzia că, în fiecare an începând din 1999, sunt efectuate între 60.000-100.000 de transplanturi".

Însă extrem de rar se întâmplă ca un organ să fie compatibil de la prima încercare.

În film, David Kilgour vorbeşte de un caz în care corpul unui pacient a rejectat 7 rinichi până, în sfârşit, al 8-lea a fost compatibil. Opt oameni au fost omorâţi doar în acel caz. DAFOH a depus mărturie în faţa Congresului Statelor Unite ale Americii şi a declarat că, potrivit ratei de compatibilitate declarată de oficialităţile chineze de 1:10, în China pot fi omorâţi până la 10 oameni până ce un organ să fie compatibil. Pe siteul spitalului există şi o garanţie obscenă - că nu pleci din China fără transplant, dacă ai plătit o dată, indiferent câte organe vor fi „încercate” până când se găseşte organul compatibil pentru tine.

„Nu putem spune cu certitudine câţi oameni sunt omorâţi pentru că nu ştim exact câte organe sunt luate de la fiecare "donor", iar pe de altă parte nu există o evidenţă a câte transplante a necesitat fiecare pacient pentru a-şi obţine organul compatibil, si deci a oamenilor care sunt omorâţi. De multe ori ei sunt daţi dispăruţi, pur şi simplu”, a mai spus reprezentanta DAFOH în România. De ce? „Pentru că atunci când sunt arestaţi, practicanţii Falun Gong nu-şi declină identitatea, pentru a-şi proteja în felul acesta familia, prietenii, cunoscuţii. Din acest motiv ei au devenit cea mai vulnerabilă categorie socială a Chinei - nimeni nu ştie unde sunt, nimeni nu ştie unde au dispărut”.

Tradiţiile străvechi ale Chinei sperie regimul comunist

Falun Gong nu are scopuri sau ambiţii politice, nu este nici măcar o organizaţie, deci n-a fost niciodată percepută drept un pericol politic. Practica, asemenea Tai Chi-ului, este o disciplină de meditaţie adânc înrădăcinată în tradiţiile antice chineze, asociată cu respectarea unui cod moral. Practicanţii acestei căi urmăresc, prin tot ceea ce fac, să respecte principiul fundamental al disciplinei- adevăr-compasiune-toleranţă - încercând doar să devină oameni mai buni. Nu se întrec pentru avantaje în societate şi n-au scopuri ascunse, pentru că aceste lucruri ar veni în contradicţie cu modul lor de viaţă.

Când a fost făcută public, în China, în 1992, Falun Gong (sau Falun Dafa) a fost salutată şi apreciată chiar de către oficiali cu poziţii înalte în stat, iar în timpul celor 7 ani cât s-a răspândit neîngrădită, a fost premiată şi recunoscută drept Steaua şcolilor de qigong, pentru beneficiile în sănătate care au fost constatate la toţi cei care practicau Falun Gong. Oamenii şi-au găsit în ea un mod de viaţă paşnic, sănătos şi armonios, în concordanţă cu tradiţiile antice chineze.

Şi, totuşi, de ce, dintre toate comunităţile din China, aceasta este cea mai persecutată, mai mult decât tibetanii, uigurii sau alte grupări politice ostile partidului?

David Kilgour explică în cartea sa („Recoltarea sângeroasă”) nominalizată la Nobel:

„Ameninţarea pe care Partidul Comunist Chinez a văzut-o în Falun Gong în 1999, când reprimarea practicii a fost decretată, nu a fost politică, ci a fost şi rămâne ideologică. Pentru PCC, Falun Gong înseamnă o întoarcere înapoi în istorie, acolo unde era China înainte ca Partidul s-o ia în stăpânire. Dacă Falun Gong ar fi continuat, asta ar însemna o Chină care şi-ar continua istoria ca şi când PCC nu ar fi existat niciodată, în afara traumelor lăsate în urmă de Partid.”

Partidul şi-a dat seama că nu mai putea avea influenţă şi putere asupra acestor oameni. Ei găsiseră o alternativă în care PCC nu mai însemna nimic. Erau 100 de milioane de oameni care, prin felul lor de a fi, dădeau un exemplu în societate. Chiar şi cheltuielile de sănătate ale Chinei au scăzut semnificativ, unii oameni vindecându-se de cele mai grave boli (paralizii, tumori, cancere, etc.) după ce începeau să practice (conform statisticilor oficiale chineze).

Nimic din toate acestea nu conta pentru cel aflat în fruntea statului la vremea aceea. Jiang Zemin- nimeni altul decât cel care îi recomadase lui Deng Xiaoping măcelul din Piaţa Tiananmen, în 1989 - a fost singurul din conducerea PCC care a dorit eradicarea Falun Gong: „Nu poate marxismul comuniştilor noştri, materialismul şi ateismul în care credem, să triumfe în faţa lucrurilor difuzate de Falun Gong? Dacă aşa ar sta lucrurile, nu ar fi o glumă uriaşă?”.

Jiang Zemin era îngrijorat de faptul că el, personal, ar fi putut fi privit ca o „glumă uriaşă”.

Dacă privim acum, după aproape 18 de ani, în ciuda tuturor persecuţiilor şi demonizărilor la care a fost supus Falun Gong, lui Jiang, căzut acum în dizgraţie, i s-a adeverit spaima de a deveni o glumă proastă. Mai mult, se pare că îşi aşteaptă rândul, în ampla campanie de epurare la vârf, declanşată de preşedintele Xi Jinping, împotriva marilor corupţi ai statului.

Ce se întâmplă cu China astăzi?

Toate crimele au fost acoperite în toţi aceşti ani cu bani foarte mulţi, explica, în dezbaterea filmului, Adrian Sturdza. În 1999, Jiang a înfiinţat un fel de Gestapo, Biroul 610, sperând să anihileze Falun Gong în 3 luni, al căror angajaţi - plătiţi cu o grămadă de bani - trebuiau să-şi facă "toată treaba murdară şi să-şi acopere crimele". Cu metode medievale de tortură, lagăre de muncă şi incitare la ură pe toate canalele media, persecuţia împotriva Falun Gong este făcută după modelul Revoluţiei culturale.

„Membrii clicii aflate la conducere în 2001 şi care s-a umplut de sânge măcelărind aceşti oameni au început să fie traşi pe margine. A urmat generaţia preşedintelui Hu Jintao şi a premierului Wen Jiabao, din aripa reformatoare a partidului, care ar fi vrut să demonteze tot eşafodajul, dar era foarte complicat”.

Generaţia a treia, cea de acum, cu preşedintele Xi Jinping şi premierul Li Keqiang, reformişti şi ei din cadrul partidului, nu e deloc pe placul vechii structurii, explicate şi prin cele două atentate la adresa lui Xi Jinping. Ca răspuns, acesta a declanşat campania anti-corupţie de epurare la vârf. Astfel, în 4 ani de campanie au căzut şeful securităţii chineze, primii trei oficiali ai Gestapoului chinez, oameni care supravegheau internetul precum şi generali de top. Toţi aceşti oameni, care aparţineau bandei din Shanghai, grup obscur de putere înfiinţat de fostul preşedinte Jiang Zemin, controlau China şi-şi implantaseră oamenii lor în poziţii cheie în structura de stat, a explicat redactorul-şef al Epoch Times Romania.

Cum va arăta China mâine?

Atunci când guvernul comunist al Chinei a dorit să distragă atenţia lumii întregi de la masacrul din Tiananmen, a început să propovăduiască slogane despre îmbogăţire şi să adopte un fel de capitalism-socialist, de fapt o struţo-cămilă în care teroarea comunistă era combinată cu lăcomia capitalistă.

Regimul comunist al Chinei a fost fondat pe baza unui concept economic, socialismul, pe care l-a abandonat. Acum practic, nimeni nu mai crede în el, nu mai are sprijin popular, iar corupţia de la vârf, bazată pe propagandă, incitare la ură şi forţă brută se va dizolva, se pare, chiar din interiorul partidului. Un regim lipsit de o justificare ideologică este în bătaia vântului. Iar comunismul, ca oriunde în lume, a eşuat lamentabil.

Va veni o vreme, când lumea epuizată de crime şi conflicte se va îndrepta spre altfel de conducători, iar noii conducători, pentru a se putea menţine la conducere vor realiza nevoia unui set de principii mai bune decât cele existente. Inclusiv în China. Este o chestiune de timp, spune David Kilgour, ca ei să descopere că Falun Gong sunt cei mai buni prieteni ai lor, iar disciplina, cel mai convingător sistem de credinţă capabil să ţină China unită.

Filmul „Human Harvest” este un must-seen iar cărţile celor doi canadieni, un must-read. Reflecţiile, poate nu concluziile, pe marginea lor, ne aparţin fiecăruia în măsura înţelegerii şi corelării faptelor.