Monica Niculescu, a treia româncă eliminată de la Doha (WTA)

Jucătoarea română a fost eliminată de numărul unu mondial, daneza Caroline Wozniacki, joi seara, scor final 7-5, 6-1.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu. (Captură foto)

Monica Niculescu (30 ani, 92 WTA) nu a repetat performanţa din primul tur a turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari, când a surprins prin eliminarea rusoaicei Maria Sharapova. Românca a avut o adversară mult mai titrată, în plină ascensiune WTA, daneza Caroline Wozniacki, care a detronat-o recent din postura de lider mondial pe constănţeanca Simona Halep.

Niculescu, cu Halep în postura de suporter, s-a înclinat în optimile competiţiei în faţa danezei în două seturi cu scorul de 7-5, 6-1. Partida a durat o oră şi 30 de minute.

Campioana noastră va fi recompensată cu un cec în valoare de 33.750 dolari şi 135 de puncte WTA.

Ultima româncă rămasă în competiţie este Simona Halep, care şi-a adjudecat calificarea în sferturi, după 6-4, 6-3 cu Anastasija Sevastova (Letonia). Sorana Cîrstea a pierdut în faţa spaniolei Garbine Muguruza cu 6-0, 6-4, iar Mihaela Buzărnescu nu a făcut faţă germancei Julia Goerges, scor final 6-2, 6-2.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport