Monica Niculescu a pierdut la Montreal în faţa numărului patru mondial

Sportiva română a cedat în faţa polonezei Agnieszka Radwanska în două seturi, scor final 6-1, 7-5
Tenismana română Monica Niculescu.
Tenismana română Monica Niculescu. (Monica Niculescu/facebook)

Monica Niculescu (28 ani, 61 WTA) a pierdut, miercuri, în manşa a doua a turneului WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2.413.663 dolari, în faţa favoritei numărul patru a competiţiei canadiene, jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, scor final 6-1, 7-5.

Monica a cedat după o oră şi 38 de minute de joc. Ea va primi pentru rezultatul obţinut un cec în valoare de 14.240 dolari şi 60 de puncte WTA.

În meciurile directe dintre cele două tenismene, Radwanska conduce acum cu 4-1. Campioana din Polonia s-a impus în 2009 în primul tur la Linz, cu 6-4, 6-2, şi de două ori anul acesta, în optimi la Doha, cu 7-5, 6-1, şi în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-2, 6-1. Românca a reuşit să o învingă o singură dată în 2015, cu 5-7, 6-4, 6-0, în semifinalele turneului de la Nottigham.

Niculescu va continua să joace în proba de dublu feminin, acolo unde face echipă cu Simona Halep. Ele vor sta faţă în faţa în turul al doilea, cu Katerina Bondarenko şi Olga Savciuk (ambele din Ucraina).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport