Ministrul de Externe al Ucrainei, despre răspunsul Israelului la atacul iranian: Iată ce înseamnă o apărare adevărată

Dmitro Kuleba
Dmitro Kuleba (Getty Images)

Succesul Israelului şi al aliaţilor săi de a zădărnici în mare parte un atac masiv cu rachete şi drone iraniene arată ce ar putea realiza Ucraina împotriva barajelor aeriene ruseşti dacă ar avea mai mult sprijin din partea partenerilor săi, a declarat, luni, ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, informează AP News.

O recentă campanie aeriană rusă care a vizat infrastructura energetică a Ucrainei şi alte obiective a provocat pagube importante, iar oficialii ucraineni au pledat pe lângă aliaţii occidentali ai ţării pentru a furniza mai multe sisteme de apărare aeriană, în condiţiile în care războiul a intrat deja în al treilea an.

Sistemul de apărare al Israelului, cu ajutorul SUA şi al Marii Britanii - ţări care sprijină, de asemenea, efortul de război al Ucrainei - este creditat ca fiind cel care a prevenit daune sau victime grave în atacul de duminică al Iranului, care a folosit peste 300 de drone şi rachete.

Kuleba, care s-a adresat reporterilor la Kiev, i-a îndemnat pe aliaţii Ucrainei să "ne dea ce avem nevoie şi noi vom face restul lucrurilor".

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut aceeaşi afirmaţie duminică târziu, referindu-se la atacul iranian.

"Întreaga lume vede cum este adevărata apărare. Vede că este fezabilă", a scris el pe Telegram.

Săptămâna trecută, Rusia a tras aproape 130 de drone explozive, peste 80 de rachete ruseşti şi aproape 700 de bombe aeriene ghidate asupra Ucrainei, a declarat Zelenski, duminică, pe platforma de socializare X. El a implorat aliaţii să trimită mai multe sisteme Patriot.

Totuşi, Institutul pentru Studiul Războiului a remarcat că există diferenţe esenţiale între provocările cu care se confruntă Israelul şi cele cărora trebuie să le facă faţă Ucraina.

"Forţele ruseşti lansează drone şi rachete din întreaga Ucraina ocupată şi în imediata apropiere a Ucrainei din interiorul Rusiei, oferind apărătorilor aerieni ucraineni o fracţiune din timpul pe care Israelul şi aliaţii săi l-au valorificat pentru a atenua cu succes atacul masiv de rachete şi drone iraniene", a declarat think tank-ul de la Washington într-o evaluare, duminică târziu.

Amploarea şi precizia îmbunătăţită a recentelor atacuri ruseşti au neliniştit apărătorii Ucrainei. Aceştia spun că forţele Kremlinului dispun acum de informaţii mai bune şi de tactici noi în campania lor de distrugere a reţelei electrice a Ucrainei şi de zdrobire a economiei sale. De asemenea, se pare că Moscova a învăţat cum să exploateze lacunele din apărarea aeriană din această ţară imensă.

Această evoluţie s-a adăugat la problemele Ucrainei, pe măsură ce forţele Kremlinului profită de avantajul de pe câmpul de luptă. În acelaşi timp, Ucraina se luptă cu lipsa de muniţie şi de trupe. Şeful militar ucrainean a avertizat sâmbătă că situaţia de pe câmpul de luptă din estul industrial s-a înrăutăţit semnificativ în ultima vreme.

Un obstacol crucial în calea primirii mai multor provizii de apărare antiaeriană este reprezentat de întârzierea la Washington a aprobării de către Camera Reprezentanţilor a unui pachet de ajutor american care include aproximativ 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Duminică, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a declarat că va încerca să avanseze pachetul în această săptămână.

"Epuizarea dispozitivelor de apărare antiaeriană furnizate de SUA ca urmare a întârzierilor în reluarea asistenţei militare americane pentru Ucraina, combinată cu îmbunătăţirea tacticilor de atac ruseşti, au dus la creşterea eficienţei campaniei de atacuri ruseşti în Ucraina", a declarat Institutul pentru Studiul Războiului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe