Ministerul Mediului îi trimite la plimbare pe bucureştenii care cer măsuri pentru oprirea distrugerii Parcului Lumea Copiilor

Loredana Diacu
17.05.2014

Autorităţile îi plimbă de la Ana la Caiafa pe bucureştenii care cer măsuri pentru oprirea distrugerilor ce au loc în Parcul Lumea Copiilor (Tineretului), unde au avut loc defrişări ilegale pentru a se face loc unui ansamblu rezidenţial ce se va întinde pe aproximativ două hectare de parc, devenite proprietate privată, printr-un concurs dubios de împrejurări, în urmă cu aproximativ 7 ani.

Sesizat cu privire la faptul că un investitor privat se pregăteşte să ridice un complex rezidenţial într-o zonă unde conform legii nu se poate construi, Legea nr. 24 /2007 şi a OUG 114/2007 interzicând construcţiile pe spaţiile verzi, Ministerul Mediului, condus de Attila Korodi, "simpatizează" cu cetăţenii care îi cer intervenţia, pentru a opri acest nou jaf al spaţiilor verzi şi îi anunţă că a direcţionat plângerea lor înspre Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti.

"Referitor la adresa dumneavoastră transmisă prin e-mail Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice înregistrată în cadrul Serviciului Relaţii cu Publicul şi Mass - Media cu nr.44539/16.05.2014 vă informăm că aceasta, conform OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, modificată şi completată prin Legea nr. 233/2002, a fost direcţionată spre competenta analiză şi verificare către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti.", îl informează Ministerul Mediului, sec, politicos şi ineficient, pe Dumitru Lupescu, semnatarul unui memoriu prin care un grup de bucureşteni cere intervenţia directă a Ministerului, pentru salvarea parcului în a cărui vecinătate locuiesc.

Reamintim că sesizarea bucureştenilor către Ministerul Mediului a fost trimisă la o zi după ce firma S.C. CONSTRUCTII LOCUINTE NOI CHI SRL a pus la pământ 50 de copaci, fără să aibă aviz de defrişare, fiind amendată de Poliţia Locală Sector 4 cu suma de 5000 de lei, în condiţiile în care potrivit Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr 304/2009, amenda ce poate fi aplicată pentru un singur arbore defrişat este de la 5000 la 10.000 lei. La amendă se adaugă, conform dlui Niculae Rădulescu-Dobrogea, preşedintele ECO-CIVICA, ONG ce a contribuit la elaborarea respectivei HCGMB, obligaţia făptuitorului de a planta în compensaţie câte 12 arbori pentru fiecare arbore defrişat.

Amenda ridicol de mică nu este singura dintre anomalii. Agenţia pentru Protecţia Mediului la care Ministerul Mediului a direcţionat memoriul dlui Lupescu, i-a trimis la plimbare încă din 2009 pe bucureştenii care le cereau măsuri pentru ca parcul să nu fie distrus.

"Avem o legislaţie care, după părerea mea, ajută pe cei direct responsabili dar "pasează" execuţia răspunsurilor la memorii şi petiţii CÂT MAI JOS!" atrage atenţia atenţia Dumitru Lupescu, semnatarul "adresei" către Ministerul Mediului, asupra tehnicii autorităţilor de a eluda răspunderea pasând problema către APM.

"Considerăm nu are ce căuta analizarea situaţiei de către Agenţia Regională de Mediu Bucureşti, CARE A DAT "UNDĂ VERDE" tăierilor copacilor şi distrugerii spaţiului verde. (...) Comisia Agenţiei Regionale de Mediu Bucureşti (ARPM) a decis în data de 08.01.2010 şi ultima publicare a fost pe 9 ianuarie 2010 ! Şi mai sunt multe inadvertenţe !", reclamă Dumitru Lupescu, care se luptă cu indiferenţa autorităţilor de mai bine de 5 ani.

Problema Parcului Copiilor, din care 2 hectare sunt pe cale să se transforme în cartier rezidenţial a fost adusă, de-a lungul anilor, la cunoştinţă tuturor autorităţilor care ar fi putut găsi o soluţie pentru rezolvarea ei. Poliţia Locală, Primăria sectorului 4 de care ţine respectivul parc, Primăria Capitalei, Garda de Mediu, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului, Guvern, Ministerul Mediului, Prefect, Camera Deputaţilor, Senat, mai toţi cei ce ar fi putut să facă ceva pentru salvarea porţiunii de parc - de la dat amenzi usturătoare până la declararea terenului ca fiind de utilitate publică, ceea ce ar fi permis exproprierea lui - limitându-se la promisiuni electorale şi la a-şi pasa problema reciproc.

Mai multe despre condiţiile în care a fost retrocedată porţiunea de parc în cauză şi modul în care o zonă verde a ajuns spaţiu construibil, cu încălcarea legii spaţiilor verzi puteţi citi pe http://epochtimes-romania.com/news/defrisari-si-ilegalitati-in-parcul-tineretului-din-bucuresti---217437.

Reglementările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi UE prevăd un minim de 26 mp spaţiu verde/locuitor. În momentul de faţă unui bucureştean îi revin cca 8 mp de spaţiu verde/locuitor. Bucureştiul este probabil singura capitală din Europa unde, în loc să se amenajeze parcuri, autorităţile închid ochii (sau contribuie) la distrugerea lor.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor