Medicină în România: Inimi aruncate la coşul de gunoi

(photos.com)
Bogdan Costea
28.02.2013

Inimile recoltate în ultimele zile de la cinci donatori nu au putut fi transplantate din cauza problemelor sistemului sanitar, printre care situaţia clinicii de profil din Târgu Mureş şi numărul mic de specialişti din Capitală. Potrivit Pro TV, în ultimii doi ani, numărul cazurilor similare a ajuns la 200, pentru că ambele centre în care pe vremuri se făceau cu succes transplanturi de cord sunt în mare impas.

O vreme, Institutul din Târgu Mureş a fost închis şi a pierdut o bună parte din personal, iar în prezent, deşi funcţionează, nu are buget pentru astfel de intervenţii chirurgicale. Pe de altă parte, Spitalul Floreasca are prea puţini specialişti. "În doi ani, am resimţit că activitatea noastră a fost afectată grav. Avem cam 25 de pacienţi care necesită transplant de urgenţă. Evident, o parte dintre ei decedează", a declarat, pentru Pro TV, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu.

Pacienţii nu îşi explică închiderea, fie şi temporară, a unităţii de care se legau, practic, toate speranţele lor. "Cum să desfiinţezi aşa ceva? Nu înţeleg. E greu de înţeles. Să iei speranţa la viaţă a atâtor oameni. Că asta s-a întâmplat", spune unul dintre cei aflaţi pe lista de aşteptare.

Cei 200 de donatorii eligibili în ultimii doi ani pentru transplant de cord nu au fost utilizaţi de cele două centre. Potrivit coordonatorului naţional pe transplant, Victor Zotă, centrele au fost înştiinţate cu privire la recoltarea inimilor, însă acestea nu au fost cerute. "Au fost anunţaţi, bineînţeles, de aceste transplanturi şi nu le-au făcut", a declarat Zotă.

Din momentul în care este scoasă din trupul pacientului mort şi până când e irigată din nou cu sângele cald al receptorului, o inimă rămâne "viabilă" pentru transplant timp de trei ore.

În prezent, însă, Agenţia Română pentru Transplant nu are un avion sanitar suficient de rapid ca să aducă în timp util un organ de la Timişoara, de pildă, în Capitală, acolo unde, în 1999, se realiza cu succes primul transplant de inimă, notează Pro TV.

Cu toate acestea, alte organe de la cei cinci donatori decedaţi au fost folosite în 15 intervenţii hotărâtoare pentru oameni cu suferinţe grave.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor