Marine Le Pen dornică să se apropie de Rusia dacă va fi aleasă preşedintă a Franţei

Preşedinta partidului Frontul Naţional Francez, Marine Le Pen, a promis că va normaliza relaţiile Franţei cu Rusia dacă va fi aleasă preşedintă a ţării în 2017.
Marine Le Pen, lidera fostului Front Naţional francez (actualmente Partidul Raliul Naţional) (Captură Foto)
Andrei Popescu
17.11.2016

“Dacă voi deveni preşedinte, atunci Franţa va avea relaţii bune cu Rusia”, a declarat Le Pen miercuri în cadrul ceremoniei de deschidere a biroului ei de campanie în Paris. Lidera Frontului Naţional este încrezătoare că, dacă va câştiga viitoarele alegeri prezidenţiale franceze, va fi capabilă să îmbunătăţească situaţia internaţională împreună cu Donald Trump şi Vladimir Putin. “Va fi bine pentru pacea mondială”, a precizat ea.

Reporterii au atras atenţia asupra faptului că biroul de campanie al lui Marine Le Pen este situat pe aceeaşi stradă unde se află Palatul prezidenţial Elysee, la o distanţă de doar 1,5 km.

Franţa se află la mai puţin de şase luni de alegerile prezidenţiale. Marine Le Pen s-a alăturat cursei prezidenţiale în circumstanţe destul de favorabile, în condiţiile în care toate sondajele de opinie au arătat că ratingul său de popularitate este în creştere. Conform Institutului Francez pentru Opinie Publică (IFOP), între 25 şi 28% dintre alegători sunt pregătiţi să o susţină în prima rundă a alegerilor, fiind cel mai bun rating în prezent comparativ cu ceilalţi candidaţi.

Totuşi, runda a doua a alegerilor se va dovedi a fi decisivă. Marine Le Pen va trebuie să încerce din greu să obţină peste 50% dintre voturi. În 2002, tatăl ei, fondatorul Frontului Naţional, Jean-Marie Le Pen, a ajuns în turul al doilea al alegerilor dar a pierdut în faţa lui Jacques Chirac, care a obţinut 82% dintre voturi deşi ratingul său real nu era prea ridicat.

Experţii indică faptul că rezultatul alegerilor prezidenţiale din Austria, votul pentru Brexit şi victoria lui Donald Trump în prezidenţialele din SUA ar putea avea un impact asupra peisajului politic din Franţa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor