Lukaşenko propune Rusiei să-şi coordoneze acţiunile cu Belarusul

Alexander Lukaşenko, ultimul dictator al Europei, la o paradă militară de pe 3 iulie 2011 în Minsk (NIKOLAI PETROV / AFP / Getty Images)
P. P.
12.05.2014

Preşedintele bielorus, Alexander Lukaşenko, a propus Rusiei să-şi „coordoneze cumva acţiunile” cu Minskul, o declaraţie surprinzătoare în condiţiile în care, nu cu mult timp în urmă, se temea că Belarusul ar putea fi lista ţărilor vizate de Kremlin.

„Aş vrea ca, aşa cum se spune, în culise, să vorbim deschis despre situaţia din Ucraina şi să ne coordonăm cumva acţiunile. Pentru că această criză probabil că nu se va încheia mâine şi a avut deja o influenţă asupra poporului rus şi asupra bieloruşilor”, a declarat preşedintele Belarusului într-o întâlnire oficială cu Vladimir Putin.

Pe fondul agresiunii ruse din Ucraina, motivată prin „protejarea etnicilor rusofoni” de Moscova, Lukaşenko a subliniat, săptămâna trecută, importanţa unei armate naţionale eficiente.

„Armata, aşa cum au arătat evenimentele recente, este necesară în orice stat. Şi acum în Belarus, probabil, doar un prost mă poate critica pentru faptul că am acordat o mare atenţie dezvoltării Forţelor Armate", a declarat acesta.

Recent, Lukaşenko a criticat dur Rusia din cauza neînţelegerilor privind formarea Uniunii Vamale, ameninţând cu amânarea proiectului intercontinental timp de 10 ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor