Liderul de la Tiraspol: Nu vrem federalizare, în 2006 s-a votat pentru aderarea la Rusia

Vadim Krasnoselski şi Dmitri Rogozin, la Moscova (captură foto)
Maria Maevschi
01.02.2017

În cadrul vizitei de săptămâna trecută în Federaţia Rusă, liderului nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a avut 15 întrevederi cu oficiali ruşi şi cu reprezentanţi ai societăţii civile în numai trei zile. Acesta s-a întors la Tiraspol cu noi „înţelegeri” în domeniul economic şi social pentru transnistreni, notează Ziarul Naţional.

Potrivit declaraţiilor aşa-zisului lider transnistrean, în Duma Rusă a fost creat un grup de lucru care să examineze problema eliberării cetăţeniei ruseşti pentru transnistreni în regim facilitat, în special pentru cei născuţi după anul 1992. Pentru noi discuţii pe acest subiect, Krasnoselski va întreprinde o altă vizită la Moscova în luna martie.

Luând în considerare faptul că, recent, şi preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon s-a aflat într-o vizită oficială la Moscova, reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Transnistria, vicepremierul Dmitri Rogozin, a ţinut să-şi amintească de acesta, exprimându-şi astfel mulţumirea vizavi de faptul că „cetăţenii Moldovei au optat pentru un preşedinte care militează pentru îmbunătăţirea cooperării cu Federaţia Rusă şi relaţiilor cu Transnistria”.

Potrivit sursei citate, Rogozin a făcut aluzie la faptul că, pentru reglementarea relaţiilor „moldo-transnistrene”, este necesar să se înlăture „elementele de blocadă” pentru transnistreni. „Vorbim despre faptul că este foarte importantă tactica paşilor mici. Din punctul de vedere al drepturilor omului în Transnistria, trebuie înlăturată blocada social-economică şi izolarea. Dacă acest lucru se va întâmpla, vom fi foarte bucuroşi”, a menţionat Rogozin în discuţia cu liderului nerecunoscut de la Tiraspol.

De menţionat ar fi faptul că, deşi Dodon a vorbit în repetate rânduri despre un proiect de federalizare a Republicii Moldova, numindu-l chiar „reunificare”, precum şi despre organizarea unui referendum în acest sens, aşa-zisul lider de la Tiraspol a afirmat la Moscova că „Moldova, ca stat suveran poate organiza atâtea referendumuri cât doreşte, este problema lor internă”. Potrivit Ziarului de Gardă, Vadim Krasnoselski a amintit, că „La noi, în Transnistria, în 2006 poporul s-a pronunţat pentru independenţa regiunii cu posibilitatea viitoare de intrare în componenţa Rusiei. Nu vedem necesitatea organizării unui referendum repetat la acest subiect. Cetăţenii noştri au decis”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor