Klemm, replică pentru Toader: Îngrijorările SUA nu sunt bazate pe sentimente şi pe lipsă de cunoştinţe

Ambasadorul Hans Klemm a reacţionat ferm la doar o zi după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, l-a acuzat că, nefiind jurist, nu cunoaşte mecanismele statului de drept, reglajul şi arhitectura autorităţilor din România.
Hans G. Klemm, din 2015 ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
Hans G. Klemm, din 2015 ambasador al Statelor Unite ale Americii în România. (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
30.09.2017

Propunerile de modificare a legilor Justiţiei promovate de Tudorel Toader ar putea trage înapoi instituţiile judiciare ale ţării spre un punct în care nu stătea la fel de bine la capitolul anticorupţie şi stat de drept, a atras atenţia vineri, într-un interviu acordat Agerpres, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

Are dreptate, nu am studiat dreptul. Totuşi, am pregătire în Economie. Munca în Economie se bazează pe fapte şi statistici. Îngrijorările noastre referitoare la progresul statului de drept în România nu sunt bazate doar pe sentimente sau pe lipsă de cunoştinţe sau pe ce s-a întâmplat în România. Progresul ce a fost realizat în România în privinţa luptei anticorupţie, în privinţa eforturilor de a avea un sistem judiciar independent, în privinţa eforturilor de a consolida instituţiile guvernării democratice şi statului de drept sunt foarte apreciate de Statele Unite ale Americii. Iar acest progres poate fi cuantificat.

Dacă vă uitaţi la indicatorii lor pe guvernare, sunt şase indicatori, dar doi au implicare directă în această chestiune — monitorizează controlul corupţiei şi statul de drept. Dacă vă uitaţi la statisticile Băncii Mondiale în perioada 2004-2015, când este cel mai recent, poziţia României în ceea ce priveşte controlul corupţiei a crescut cu 20%. În ceea ce priveşte întărirea statului de drept, a crescut cu 30%", a declarat Hans Klemm.

În acelaşi timp, ambasadorul SUA la Bucureşti a făcut referire şi la topul Transparency International, în care România a urcat 30 de locuri.

S-a îmbunătăţit şi a urcat 30 de locuri. Cred că mai sunt două sau trei ţări care au avut un asemenea parcurs. Aceasta este o cuantificare a îmbunătăţirilor substanţiale în ceea ce priveşte lupta anticorupţie în România şi întărirea statului de drept. Ce îngrijorează Statele Unite ale Americii este faptul că propunerile ce sunt în discuţie ar întoarce România, ar trage înapoi instituţiile judiciare ale ţării spre un punct în care nu stătea la fel de bine la capitolul anticorupţie şi stat de drept", a subliniat Hans Klemm.

Reacţia ambasadorului american vine după ce, joi, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a opinat că înaltul demnitar, care nu este jurist de profesie, nu cunoaşte mecanismele statului de drept din România.

"Pot să vă spun faptul că ambasadorul Statelor Unite nu este jurist şi cred, afirm în deplină cunoştinţă de cauză: pe de o parte, nu-i jurist, pe de altă parte, nu cunoaşte mecanismele statului de drept din România, reglajul, arhitectura autorităţilor din România şi atunci cred că e greu să integrezi o propunere de modificare într-un context legislativ pe care nu îl cunoşti", a precizat Tudorel Toader la Antena 3.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor