Preşedintele ucrainean cere Uniunii Europene să menţină sancţiunile împotriva Rusiei

Preşedintele Ucrainei a cerut UE să nu suspende sancţiunile împotriva Rusiei decât după implementarea acordurile de pace de la Minsk. Un summit care i-a implicat pe liderii UE şi pe liderul ucrainean s-a concentrat pe reforme şi liberalizarea vizelor.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko. (Captură Foto)
Andrei Popescu
25.11.2016

Discutând joi cu reporterii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko au marcat trei ani de la începerea mişcării de proteste Euromaidan din Ucraina.

“În ultimii trei ani a luat naştere o nouă Ucraina care îşi dezvoltă democraţia şi economia prin reforme uneori foarte dificile”, a declarat Tusk după cel de-al 18-lea summit UE-Ucraina.

Poroşenko a cerut ca sancţiunile împotriva Rusiei să rămână în vigoare până la “refacerea deplină a integrităţii şi suveranităţii teritoriale a Ucrainei”, inclusiv a Crimeei.

“Uniunea Europeană trece acum acum printr-un atac puternic asupra principiilor sale, desfăşurat de populişti, naţionalişti, eurosceptici şi Rusia, a precizat Poroşenko, adăugând că, în ciuda acestui lucru, este “încrezător şi absolut sigur” în privinţa formei pozitive a Uniunii Europei în viitor.

Acordul de asociere UE-Ucraina

Liderii participanţi la summit au subliniat de asemenea progresul în privinţa acordului de asociere între UE şi Ucraina, în ciuda unui referendum olandez în luna aprilie în care majoritatea alegătorilor au respins acordul. Tusk a sperat ca o soluţie va fi găsită până la sfârşitul anului.

“Obiectivul meu este clar: finalizarea procesului de ratificare a acordului de asociere. Acest acord nu este numai benefic reciproc din punct de vedere economic ci, mai mult, are o mare importanţă geopolitică”, a adăugat Tusk.

Respingerea unui acord de asociere cu UE de către fostul guvern ucrainean în 2013 a declanşat protestele Euromaidan, care au fost urmate de o revoluţie, alungarea de la putere a fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici, anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea şi izbucnirea unui război între trupele guvernamentale ucrainene şi separatiştii pro-Rusia din estul Ucrainei.

Tusk a declarat că a discutat atât cu premierul olandez Mark Rutte cât şi cu Poroşenko despre chestiunea acordului de asociere.

De asemenea, Tusk a declarat că este bucuros că toate statele membre ale Uniunii au decis ca Ucraina este pregătită pentru călătoriile fără vize în blocul european, măsură ce va intra în vigoare după discuţiile interne ale UE în privinţa reformării politicii privind vizele.

Summitul din Bruxelles a avut loc de asemenea în contextul victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, lucru care a ridicat întrebări cu privire la dorinţa afirmată de preşedintele ales de a repara legăturile ruso-americane şi dacă acel lucru ar afecta negativ Ucraina.

Observatorii din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare din Europa au continuat să raporteze schimburi zilnice de focuri între taberele combatante din estul Ucrainei. Germania şi Franţa au propus întâlnire pentru săptămâna viitoare cu Rusia şi Ucraina pentru a se încerca o calmare a violenţelor.

Aproape 10.000 de persoane au fost ucise de la izbucnirea conflictului ucrainean din aprilie 2014, la o lună după ce Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea de la Ucraina. Cele două evenimente au deteriorat puternic relaţiile dintre Moscova şi Occident şi au forţat UE şi SUA să aplice împotriva Rusie mai multe seturi de sancţiuni economice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor