Iohannis: Unioniştii au exagerat un pic, iar jandarmii au fost cam nervoşi

De vină pentru incidentele de la marşul "Luptă pentru Basarabia" sunt, în viziunea preşedintelui Klaus Iohannis, atât jandarmii, cât şi unii dintre manifestanţii unionişti.
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
25.10.2016

Vina pentru incidentele de la marşul unionist o poartă atât manifestanţii, cât şi jandarmii, a opinat luni preşedintele Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

Întrebat dacă este motivată intervenţia jandarmilor asupra manifestanţilor unionişti care au încercat să prelungească marşul şi pe Calea Victoriei, Iohannis a replicat: "Dacă a fost motivată sau nu, ne-o va spune Ministerul de Interne. Ca observator exterior, remarc că manifestanţii au exagerat un pic. Manifestaţia a avut anumite accente care nu trebuiau să fie acolo, iar jandarmii au fost un pic nervoşi".

Unirea dintre România şi Republica Moldova este, în viziunea preşedintelui, un proiect care prezintă multe dificultăţi şi care va cere timp.

"Manifestaţii ca acestea atrag atenţia, dar sunt sceptic în privinţa utilităţii acestui demers (...) Este un deziderat care cere o abordare foarte serioasă, de lungă durată. Trebuie să fie întrunite anumite condiţii internaţionale pentru a face posibil acest lucru", a punctat Iohannis.

Şeful statului a criticat şi faptul că unele partide ar fi reacţionat la manifestaţia unionistă într-o "notă populist-electoralistă".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor