Iohannis: Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, restanţe ale Justiţiei. Sunt necesare decizii clare şi rapide

Sunt necesare decizii clare şi rapide în cauzele Revoluţiei şi Mineriadei, acestea reprezentând o "restanţă majoră" a Justiţiei, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis, care dă asigurări că îşi va exercita toate atribuţiile constituţionale în acest sens.
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
21.09.2016

Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 în frunte cu Teodor Mărieş, reiese dintr-un comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială.

În debutul întrevederii, Iohannis a exprimat recunoştinţa faţă de sacrificiul şi curajul participanţilor la Revoluţia din 1989 şi a reiterat totodată aprecierea faţă de acţiunile iniţiate, de-a lungul timpului, de membrii asociaţiei pentru ca instituţiile statului să restabilească adevărul şi pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Şeful statului a subliniat importanţa deosebită a cauzelor privind Revoluţia din 1989 şi Mineriada, întrucât o democraţie veritabilă este aşezată doar pe bazele solide ale adevărului şi dreptăţii.

"Preşedintele României a evidenţiat că Justiţiei îi revine responsabilitatea de a stabili adevărul, arătându-şi în acelaşi timp convingerea că Ministerul Public va întreprinde toate demersurile în vederea soluţionării acestor cauze. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că cele două cauze reprezintă o restanţă majoră a Justiţiei şi a accentuat necesitatea unei decizii clare şi rapide, stabilirea adevărului cu privire la evenimentele din decembrie 1989 şi din timpul Mineriadei", se precizează în comunicatul citat.

Iohannis a subliniat că adevărul trebuie să iasă la suprafaţă şi a dat asigurări că îşi va exercita toate atribuţiile constituţionale, astfel încât să existe o soluţionare temeinică şi legală a acestor cauze.

De asemenea, preşedintele şi-a exprimat încrederea că Procurorul General va urma întocmai programul la care s-a angajat la începutul mandatului în fruntea Ministerului Public: realizarea unor anchete efective în Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei şi finalizarea investigaţiilor în sensul identificării persoanelor responsabile, inclusiv a decidenţilor politici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor