Grecia reia negocierile blocate cu UE şi FMI

Negocierile dintre Grecia şi creditorii internaţionali au fost reluate pe fondul eforturilor Atenei de a-şi asigura o nouă tranşă vitală de bani de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Protest anti-austeritate în Atena, Grecia, 21 februarie 2017. (Captură Foto)
Andrei Popescu
01.03.2017

Ministerul grec de Finanţe a declarat marţi că discuţiile au fost reluate între oficialii eleni şi reprezentanţii UE şi FMI.

Ministerul a declarat că pe agenda discuţiilor este deblocarea unei tranşe de bani de care Grecia are nevoie urgentă pentru a plăti o nouă datorie de 7 miliarde de euro în luna iulie.

Discuţiile s-au blocat după ce Fondul s-a opus reduceii datoriei Atenei şi obiectivelor impuse de către UE. FMI a insistat ca datoria imensă a Greciei să fie micşorată, iar UE să stabilească obiective mai reduse privind deficitul bugetar al elenilor. FMI a declarat că planurile propuse de UE sunt prea ambiţioase pentru a putea fi realizate.

Dar, săptămâna trecută la Bruxelles s-a ajuns la un compromis, depăşindu-se astfel impasul şi permiţând ca discuţiile să fie reluate.

Totuşi, FMI a respins cererile făcute de Atena cu privire la reducerea procentului de mărire a taxelor şi tăieri mai mici în sectorul pensiilor, susţinând că aceste măsuri sunt necesare dacă Grecia doreşte să obţină banii pentru a-şi plăti datoriile.

Mulţi s-au temut că impasul în discuţiile dintre Grecia şi creditorii săi va duce la o relansare a crizei de acum doi ani când Atena aproape că a ieşit din zona euro.

Oficialii greci au insistat că acţiunile de austeritate impuse de UE sunt greu de suportat, cerând Bruxelles-ului să nu mai adopte măsuri dureroase precum taxe mai mari şi tăieri de pensii.

Grecia s-a confruntat cu numeroase proteste împotriva măsurilor de austeritate, numeroşi greci cerând guvernului de stânga să îşi respecte promisiunile pe care le-a făcut în ianuarie 2015, atunci când a sosit la putere, şi să convingă UE să reducă presiunea asupra Atenei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor