Fostul ministru Constantin Niţă, cu averea sub sechestru

Fostul ministru al Economiei, Constantin Niţă, a ajuns luni la sediul DNA din Capitală unde a fost înştiinţat de procurori că s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea sa.
Constantin Niţă
Constantin Niţă (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
13.06.2016

Procurorii DNA au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea fostului ministru al Economiei, Constantin Niţă, până la concurenţa sumei de 435.823 lei, reprezentând obiectul infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina actualului deputat, reiese dintr-un comunicat remis luni de agenţia anticorupţie.

"Din probatoriu a rezultat că suma respectivă a fost primită de inculpatul Niţă Constantin de la un om de afaceri, în două tranşe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, în schimbul exercitării influenţei sale asupra primarului unui municipiu şi a promisiunii că va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea şi buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri.

Această măsură asiguratorie a fost dispusă de procurorii anticorupţie în vederea confiscării speciale şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare", se arată în comunicatul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor