Firea: Sunt obositor de serioasă. Sub nicio formă nu renunţ la mandat, chiar dacă îmi cere Dragnea

În ciuda speculaţiilor, Gabriela Firea susţine că nu va renunţa "sub nicio formă" la mandatul de primar general al Capitalei pentru a se înscrie în cursa pentru scaunul de la Cotroceni.
Gabriela Firea
Gabriela Firea (Mihut Savu / Epoch Times)

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a negat duminică seara, la România TV, că intenţionează să candideze la următoarele alegeri prezidenţiale, susţinând că doreşte să-şi finalizeze mandatul de edil.

"În primul rând, le mulţumesc tuturor celor care gândesc de această manieră pe care o descrieţi dumneavoastră - şi primesc şi eu semnale în acest sens - este onorant şi este măgulitor. Dar, cu riscul de a mă repeta, sunt o persoană extrem, extrem de serioasă, chiar obositor de serioasă pentru cei care cred că eu aş putea să mă schimb ca o frunză în vânt, de la o lună la alta.

Categoric nu, îmi respect angajamentul faţă de bucureşteni, vreau să-mi duc la bun sfârşit şi ultima zi de mandat, chiar dacă îmi cere preşedintele partidului sau partidul, colegii mei dacă îmi vor cere să candidez, le-am spus încă de pe acum să nu mai fiu vehiculată, să nu mai apar în sondaje, să nu mă mai măsoare, pentru că sub nicio formă nu vreau să renunţ la acest mandat. Cartea de vizită a unui politician este reprezentată de seriozitate", a declarat Firea, citată de Agerpres.

Reamintim că, recent, preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, declara la Interviurile Infinit FM, că Firea are şanse mari să fie nominalizată drept candidatul partidului la prezidenţiale.

"Dorinţa este să câştigăm! Din sondaje, la noi, cel mai bine în partid stă doamna primar Firea. Dacă ne luăm după ultimul sondaj, doamna Firea stă mai bine decât toate personalităţile, chiar şi peste Iohannis. Mergem cu doamna Firea, din punctul meu de vedere. Cel mai bine în sondaje, chiar şi peste Iohannis, stă primarul Capitalei, Gabriela Firea", declara Cârciumaru.

Prezidenţiabilul PSD ar urma să fie decis la Congresul Extraordinar al partidului, care va avea loc în acest an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne