"Este o acuzaţie serioasă!" - Trei mari companii din România în vizorul Comisiei Europene

Comisia Europeană a descins, pentru prima dată în România, într-o inspecţie inopinată, vizate fiind Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, companii acuzate de blocarea vânzărilor de gaze pe piaţa internă a UE.
Loredana Diacu
06.07.2016

alte articole

(Captură Foto)
Loredana Diacu
06.07.2016

Şeful Corpului de control al premierului, Valentin Mircea, a avertizat marţi că ancheta Comisiei Europene pe piaţa gazelor din România este extrem de serioasă iar acuzaţiile aduse celor trei companii investigate, Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, sunt foarte grave în opinia Comisiei.

"Este o situaţie cât se poate de serioasă. Nu este de ici, de colo, să vină Comisia Europeană pentru prima dată într-o inspecţie inopinată în România, deci cu siguranţă au existat indicii, altfel nu s-ar fi făcut această deplasare", a declarat fostul vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de PRIA Events.

În ceea ce priveşte acuzaţiile de blocare a vânzărilor de gaze pe piaţa internă a UE aduse de cele trei companii, potrivit lui Mircea, acesta sunt foarte serioase...

"Acuzaţiile care planează asupra celor trei companii sunt acelea de blocare a vânzărilor către piaţa internă a Uniunii Europene. Nu se mai numeşte export, ci vânzări intracomunitare, care, pentru Comisie, sunt de cea mai mare importanţă. Deci, într-o ierarhie a priorităţilor Comisiei Europene, a DG Competition, cazurile de fragmentare a pieţei, în orice domeniu ar fi, sunt de prioritate zero întotdeauna, ceea ce creşte miza şi stresul pentru cei care sunt în investigaţie", a arătat Mircea.

În opinia şefului Corpului de Control al Premierului, în câteva luni Comisia Europeană va transmite companiilor o evaluare preliminară, după care acestea vor putea să încerce o soluţionare amiabilă a cazului cu Comisia.

Reamintim că în urmă cu o lună, inspectori ai Direcţiei Generale Competiţie, o structură a Comisiei Europene, au derulat inspecţii inopinate la sediile Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, aceste companii suspectate că s-ar fi înţeles între ele pentru a bloca exportul de gaze din România către alte state membre UE.

Potrivit Hotnews, problema blocării exporturilor de gaze este mai veche. Mulţi ani, la nivel guvernamental a fost aplicată o politică de tărăgănare a exporturilor, lucru ce s-a reflectat asupra lipsei de investiţii a Transgaz pe partea de interconectări. De altfel, România se află chiar în procedură de infringement din această cauză.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor