"Elefantul" din Parlament. Legea graţierii, pe masa Comisiei lui Nicolicea

Adoptată tacit de Senat, Legea graţierii - care a stârnit valuri de indignare în spaţiul public - îşi urmează acum cursul în Camera Deputaţilor.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016. (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
12.06.2017

UPDATE. Termenul pentru depunerea amendamentelor la proiecul de lege privind graţierea este până marţi, dezbaterile pe fond urmând să începă săptămâna viitoare în Comisia Juridică, a anunţat pesedistul Eugen Nicolicea.

* * *

Controversatul proiect de lege privind graţierea, intens contestat de români pe vremea masivelor proteste de stradă, se află pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor prezidată de Eugen Nicolicea.

Termenul de depunere a raportului este 20 iunie.

Nu demult, iniţiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, în forma iniţială propusă de Guvern, în contextul în care Comisia Juridică nu a transmis la timp raportul şi s-a împlinit termenul pentru dezbatere şi aprobare.

Ajunsă acum în Camera Deputaţilor, legea graţierii va fi supusă în curând votului final.

"Chiar şi în forma iniţială, fără amendamentele revoltătoare propuse de PSD şi de Traian Băsescu, legea rămâne un vehicul pentru singurul obiectiv al PSD: graţierea corupţilor. Cerem iniţiatorului, guvernul României, să o retragă din circuitul parlamentar. Graţierea colectivă nu rezolvă problemele din închisori.

Toate studiile arată că mai bine de 50% dintre deţinuţii eliberaţi se întorc în penitenciare într-o perioadă de un an dacă nu au beneficiat de programe de reabilitare şi reinserţie socială. Situaţia din închisori este de fapt doar un pretext pentru PSD care ştie foarte bine aceste lucruri, dar se preface că nu le ştie", a atras atenţia recent fostul lider USR Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor