ELCEN, mai aproape să treacă în posesia Primăriei Capitalei. Vezi cât ne va costa

Peste trei sferturi de miliard de lei va costa ELCEN-ul, companie al cărei transfer de la Ministerul Energiei la Primăria Capitalei a fost solicitat insistent de Gabriela Firea, în repetate rânduri.
Gabriela Firea-Primar General Bucuresti
Gabriela Firea-Primar General Bucuresti (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
04.08.2017

ELCEN-ul va costa scump Primăria Capitalei - cel puţin 716 milioane de lei. Plata acestei sume deloc neglijabile va putea fi făcută şi în rate, în maxim trei ani, caz în care municipalitatea va trebui să constituie garanţii imobiliare sau mobiliare care să reprezinte cel puţin 120% din valoarea companiei, prevede proiectul de OUG care permite transferul producătorului de energie termică şi electrică ELCEN de la Ministerul Energiei la Primăria Capitalei.

Potrivit Hotnews, deşi valoarea nominală a pachetului de acţiuni care va fi transferat este de 716 milioane lei, preluarea ar putea fi făcută la o valoare mai mare de atât. Astfel, proiectul de OUG prevede că vânzarea pachetului de acţiuni se va realiza "la valoarea cea mai mare dintre valoarea rezultată din raportul de evaluare şi valoarea nominală a pachetului de acţiuni rezultată prin aplicarea valorii nominale a acţiunii la numărul de acţiuni vândute".

Preţul de ofertă al pachetului de acţiuni urmează să fie stabilit în baza unui raport de evaluare de către un evaluator independent, atestat conform legii, ale cărui servicii vor fi achiziţionate de Ministerul Energiei în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Plata preţului acţiunilor se poate face integral într-un termen de 30 de zile de la data semnării contractului sau în rate, pe o perioadă de maxim 3 ani cu plata unui avans de minim 30% din preţul acţiunilor. Ratele pot fi trimestriale sau semestriale, în condiţiile stabilite de părţi prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.

Proiectul de OUG nu vizează numai ELCEN-ul, ci orice societate producătoare de energie termică aflată în proprietatea statului român.

"Avem mai multe situaţii în ţară unde se poate produce acest lucru. Întrucât discuţiile sunt mai avansate la nivelul Primăriei Capitalei, este posibil ca în acest an ELCEN să fie primul model de transfer cu titlu oneros, dar există această posibilitate şi în alte reşedinţe de judeţ, cum ar fi Constanţa, Galaţi, Drobeta-Turnu Severin, adică zone foarte importante pentru noi", a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor