Dovezile au ieşit la iveală: Partidul Comunist Chinez, responsabil de un adevărat "GENOCID MEDICAL" [Raport Special]

Medici chinezi cu cutii de transport organe, Provincia Henan, 16 august 2012
 
Medici chinezi cu cutii de transport organe, Provincia Henan, 16 august 2012   (Foto: Screenshot Sohu.com – Epoch Times Germania)
JUDY SIEGEL-ITZKOVICH - The Jerusalem Post
15.12.2022

Organizaţia Doctori împotriva recoltării forţate de organe (DAFOH) a publicat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, un raport special de 56 de pagini care prezintă dovezi importante despre infracţiunile legate de transplantul de organe comise în China, informează The Jerusalem Post.

Din raport reiese că de zeci de ani, Partidul Comunist Chinez (PCC) a prelevat forţat organe pentru transplant de la practicanţii Falun Gong, o mişcare spirituală persecutată dur de Guvernul dictatorial comunist de la Beijing.

Campania împotriva Falun Gong a fost iniţiată în 1999 de PCC la comanda directă a fostului lider comunist Jiang Zemin, care, nemulţumit de popularitatea practicii, a decis eradicarea ei. Demersul, pornit din dorinţa lui Jiang Zemin de a menţine doctrina ateismului de stat, a implicat o campanie de propagandă cu multiple faţete, un program de convertire ideologică forţată şi de aşa-zisă "reeducare", dublate de o varietate de măsuri coercitive ilegale, cum ar fi arestări arbitrare, muncă forţată şi tortură fizică, uneori soldate cu moartea.

Falun Gong este o disciplină care combină exerciţiile de mişcari lente (denumite qigong în cultura tradiţională chineză) şi meditaţia cu o filozofie morală bazată pe principiile universale Adevăr, Compasiune şi Toleranţă. A fost fondată de maestrul Li Hongzhi, care a prezentat-o publicului în mai 1992 în Changchun, provincia Jilin, şi este complet gratuită.

În ceea ce priveşte persecuţia la care au fost supuşi practicanţii Falun Gong, există rapoarte nu numai despre tortură sistematică, încarcerări ilegale şi muncă forţată, măsuri psihiatrice abuzive, ci şi despre recoltarea forţată de organe.

Organe recoltate cu forţa de autorităţile regimului

Observatorii străini estimează că sute de mii, poate milioane de practicanţi Falun Gong au fost reţinuţi pentru "reeducare" în lagăre de muncă, închisori şi alte centre de detenţie pentru că au refuzat să renunţe la modul lor de viaţă bazat pe valori morale şi efectuarea exerciţiilor pentru sănătate. Foşti deţinuţi au relatat că practicanţii Falun Gong au primit în mod constant "cele mai lungi sentinţe şi cel mai rău tratament" în lagărele de muncă şi în unele unităţi.

DAFOH este o organizaţie neguvernamentală de top în domeniul eticii medicale, iar raportul publicat conţine rezultatele a 16 ani de investigaţii privind abuzurile din China în materie de transplanturi. Documentul arată că negările vehemente ale Chinei cu privire la atrocităţile din domeniul drepturilor omului în domeniul medical împotriva Falun Gong şi a altor cetăţeni vulnerabili, precum şi promisiunile acesteia de a pune capăt recoltării forţate de organe de la persoane în viaţă nu sunt altceva decât vorbe goale menite să reducă la tăcere criticile la nivel mondial cu privire la industria sa criminală de transplant de organe.

Recoltarea forţată de organe, uciderea sponsorizată de stat a prizonierilor pentru organele lor, este o crimă împotriva umanităţii, au scris autorii.

"Conform definiţiei şi consensului, aceste crime nu pot fi catalogate ca fiind afaceri interne ale unei ţări, indiferent de pretenţiile de suveranitate. Crimele împotriva umanităţii fac rău comunităţii noastre globale şi reprezintă o ameninţare pentru întreaga umanitate", se afirmă în raportul DAFOH.

Elaborat cu scopul de a creşte gradul de conştientizare şi de a provoca organizaţiile medicale occidentale, guvernele şi publicul să ia măsuri, raportul de 56 de pagini oferă informaţii cuprinzătoare, trasând evoluţia unei practici ilegale ce a căpătat în timp proporţiile unui genocid.

Medicii chinezi care se ocupă de transplanturi, atraşi de stimulente financiare şi de reputaţie, desfăşoară această practică macabră la ordinul guvernului, cu scopul de a reduce la tăcere şi de a elimina persoanele cu convingeri sprituale puternice din China, continuă raportul. Datele prezentate în noul raport dezvăluie detalii critice şi confirmă dovezi strânse în peste 25 de ani. Analiza datelor explorează structura socială a Chinei, afacerea profitabilă a transplanturilor, oferta de organe, numărul donărilor şi timpii de aşteptare fără precedent de scurţi. Declaraţiile martorilor oculari dau o faţă umană violenţei necruţătoare a PCC împotriva victimelor.

Raportul vine în urma unor investigaţii credibile efectuate de experţi internaţionali. Tribunalul pentru China, prezidat de Sir Geoffrey Nice, a analizat recent "un volum important de fapte" şi a concluzionat: "Recoltarea forţată de organe de la persoane în viaţă a avut loc în China, Falun Gong fiind o ţintă principală".

Campania PCC aminteşte de lagărele de concentrare naziste

Dr. Torsten Trey, fondator şi director executiv al DAFOH, clarifică faptul că adevărata natură a problemei nu se află în economie sau politică, ci în agenda PCC de a anihila Falun Gong. Amintind de camerele de gazare din lagărele de concentrare naziste, el a declarat:

"Dacă presupusa crimă este prea îndrăzneaţă şi neruşinată pentru a fi crezută, neîncrederea ne împiedică să ne urmăm curiozitatea naturală şi să inspectăm problema cu o minte ştiinţifică."

Raportul vine într-un moment în care valurile de proteste din China au atins proporţii istorice pe fondul lockdown-urilor excesive ale COVID şi al morţii fostului dictator şi lider al PCC Jiang Zemin, cel care a iniţiat persecuţia şi recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong.

Raportul afirmă că eşecul comunităţii internaţionale de a reacţiona la crimele de transplant ale regimului comunist chinez a permis Beijingului să săvârşească împotriva uigurilor chinezi şi a altora crime similare şi să comită abuzuri medicale îngrozitoare care au provocat milioane de morţi în contextul pandemiei COVID şi au afectat grav economiile din întreaga lume.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor