Doi minori reţinuţi de poliţie, după un scandal între două grupuri de elevi ai unui liceu din Arad

(Facebook / PolitiaCapitalei.RO)

Poliţiştii din municipiul Arad investighează un scandal care a avut loc între două grupuri de elevi care aparţin unui liceu din oraş, în urma căruia o persoană a fost rănită, fiind transportată la spital. Doi băieţi, în vârstă de 16 şi, respectiv 17 ani, au fost reţinuţi.

“La data de 26 martie a.c., poliţiştii arădeni au fost sesizaţi despre faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 8:00, mai mulţi tineri, de la o unitate şcolară din municipiu, ar fi fost abordaţi de alţi tineri, din aceeaşi şcoală, cele două grupuri având un schimb de replici şi injurii, în zona Boul Roşu. În urma interacţiunii, un elev ar fi fost lovit şi ar fi căzut la pământ, ulterior fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunţat IPJ Arad, miercuri, într-un comunicat.

De asemenea, IPJ Arad a mai transmis că oamenii legii au întocmit un dosar penal, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, clarificarea situaţiei de fapt, stabilirea participaţiei fiecăreia şi luarea măsurilor legale care se impun.

“În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, au fost identificate persoanele bănuite de lovirea tânărului, în persoana a doi băieţi, de 16 şi 17 ani. În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se mai arată în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne