Dictatorul din Coreea de Nord se joacă de-a exerciţiile militare

Andrei Pricopie
29.04.2014

alte articole

Armata nord coreeană a paradă, 27 iulie 2013 (Ed Jones / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
29.04.2014

Coreea de Nord a anunţat că va efectua marţi cinci exerciţii militare în două zone din apropierea frontierei maritime disputate cu Coreea de Sud, a anunţat Ministerul sud-coreean al Apărării, citat de Reuters.

"Nordul ne-a informat că vor avea loc manevre cu muniţii de război la nordul (frontierei), în apropierea insulelor Yeonpyeong şi Baengnyeong. Armata noastră este pregătită", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului.

Coreea de Nord a efectuat exerciţii similare la sfârşitul lunii martie, când a tras mai mult de 500 de runde de artilerie în apropiere de "Linia de demarcaţie a Nordului", o frontieră maritimă contestată care este, de la războiului coreean din 1950-1953, graniţa pe mare dintre cele două state. Frontiera a fost trasată de Naţiunile Unite şi Statele Unite la sfârşitul războiului coreean, însă Phenianul o contestă şi refuză să o recunoască.

Mai mult de 100 de runde de artilerie au fost trase la sud de frontieră, fapt ce a determinat Coreea de Sud să răspundă, la rândul ei, prin mai multe runde de artilerie în apele Coreei de Nord.

"Linia de demarcaţie a Nordului" este o extensie a frontierei terestre dintre cele două Coreei, care se întinde pe mare, în partea de vest a peninsulei coreene. Linia virează spre nord, izolând în mod eficient de continent cele cinci insule controlate de Coreea de Sud, cea mai îndepărtată dintre acestea fiind mai aproape de Phenian decât de Seul.

Oficialii militari sud-coreeni le-au transmis localnicilor să se refugieze într-unul din multele adăposturi construite în jurul micilor sate de pescuit şi cătune agricole de pe insule, a anunţat televiziunea locală YTN.

Coreea de Sud a crescut prezenţa militară pe insule în urma bombardamentului insulei Yeonpyeong din 2010, când Coreea de Nord a afirmat că a răspuns exerciţiilor de artilerie ale Coreei de Sud. Incidentul a provocat moartea a patru persoane şi a adus peninsula la un pas de război.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor