Dăncilă îi cere explicaţii lui Juncker pentru "lista neagră de la Bruxelles": Mi se pare un lucru deosebit de grav!

Prim-ministrul Viorica Dăncilă îi cere explicaţii preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, după ce în spaţiul public a apărut un document CE prin care se solicită situaţia unor dosare de mare corupţie din ţara noastră.
Viorica Dancila
Viorica Dancila (Florin Chirila/Epoch Times)

La începutul şedinţei de guvern de miercuri, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că-i va cere lămuri şefului Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pentru "lista neagră de la Bruxelles" care a apărut recent în spaţiul public.

"În spaţiul public a apărut un document al Comisiei Europene datat cu 10 octombrie 2012, în care erau solicitate situaţia unor dosare aflate pe rol şi, mai grav, faptul că în acea scrisoare aveam şi nume despre care se cerea stadiul în care se află procesul şi paşii care trebuiesc urmaţi, ceea ce mi se pare un lucru deosebit de grav. În urma acestei apariţii în spaţiul public am solicitat Ministerului Justiţiei o analiză a cererilor pe care le-a făcut Comisia Europeană către Ministerul Justiţiei, dacă în perioada 2012-2018 au mai existat astfel de solicitări", a declarat Viorica Dăncilă.

Prim-ministrul susţine că a primit în această dimineaţă documente de la Ministerul Justiţiei care confirmă ceea ce a apărut în spaţiul public "şi anume că astfel de practici au mai fost făcute".

"Am hotărât ca în cursul zilei de azi să trimit o scrisoare preşedintelui CE, Jean Claude Juncker, prin care să solicit detalii şi să solicit informaţii legate de aceste aspecte care mi se par total nepotrivite şi total în neconcordanţă cu ceea ce presupune Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Este foarte important pentru noi, este foarte important pentru România să lămurim aceste lucruri şi să pornim de la un moment de la care să putem vorbi de o comunicare firească şi de lucruri fireşti care trebuie să se întâmple în România", a precizat Viorica Dăncilă.

În documentul adresat de CE Guvernului României, care a fost prezentat de jurnalistul Mihai Gâdea duminică, la Antena 3, se regăsesc nume sonore din ţara noastră implicate în dosare de înalta corupţie: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

"Documentul este, de fapt, scrisoarea prin care Catherine Day, secretar general al CE, îi comunica Monei Pivniceru parametrii discuţiilor care urmau să aibă în decembrie 2012 privind progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de Copperare şi Verificare. În cazul acestei liste, CE solicita stadiul dosarelor şi paşii procedurali care urmează în cadrul obiectivului nr. 3 al MCV, care privea corupţia la nivel înalt. Dar în acelaşi document, Comisia se interesa în acelaşi mod, indicând nume şi prenume, şi de chestii mai mărunte, cum ar fi incompatibilităţi, conflicte de interese, ridicări de imunităţi. Toate erau, de fapt, cazurile relevante în acel moment. Cum altfel se puteau evalua progresele (sau regresele) obiectivelor MCV fără să te interesezi de cazurile relevante?", a explicat jurnalistul Liviu Avram într-un editorial publicat în Adevărul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne