Consilierul lui Iordache care i-a aranjat vizita lui Dragnea în SUA, răsplătit de Guvern
Gheorghe Dimitrescu, consilier la biroul parlamentar al pesedistului Florin Iordache, va fi noul consul al României la Bonn, Germania.
alte articole
Gheorghe Dimitrescu va fi noul consul general-şef al Consulatului General al României la Bonn, reiese dintr-o hotărâre adoptată joi de Guvern, iniţiată de ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.
Consilierul lui Iordache îl va înlocui astfel pe Mihai Botorog, care ocupa funcţia respectivă din 2012.
Potrivit jurnaliştilor de la Rise Project, Gheorghe Dimitrescu este cel care s-a ocupat de aranjarea vizitei preşedintelui PSD Liviu Dragnea în SUA, vizită ce a costat în jur de 100.000 de dolari.