Comandantul flotei iraniene: Obiectivul nostru este să distrugem flota Statelor Unite

Portavion american. (youtube)
P. P.
07.05.2014

Marina Iranului poate ”scufunda un portavion al Statelor Unite în mai puţin de un minut”, a declarat, luni, contra-amiralului Ali Fadavi, comandantul Diviziei de Gardă Revoluţionară a Iranului (DGRI).

Navele de război iraniene experimentează constant modalităţi prin care pot distruge navele de război ale Statelor Unite, conform oficialilor din armata iraniană.

”Am creat şi am scufundat replici ale distrugătoarelor, fregatelor şi navelor de război americane şi am scufundat vapoarele lor în 50 de secunde printr-o serie de manevre operaţionale”, a adăugat Fadavi.

Iranul a obţinut din partea Rusiei o torpilă de ultimă generaţie, considerată foarte eficientă împotriva navelor americane. Torpila se poate deplasa cu o viteză de 360 de kilometri pe oră sub apă.

”Efectuăm exerciţii, antrenamente şi repetiţii pentru a ne pregăti mereu obiectivul operaţional. Toată lumea ştie că obiectivul operaţional al Iranului este distrugerea forţelor navale ale Statelor Unite”, a precizat Fadavi.

Fostul Secretar american al Apărării, Rober Gates, precizează că ”portavioanele sunt vulnerabile faţă de marina Iranului şi de aceea a cerut o schimbare în strategia navală a Statelor Unite”, adăugat Fadavi.

Navele de război sunt o ţintă foarte uşoară pentru forţele navele ale Iranului, ţinând cont că ”avem o analiză foarte precisă a designului, planurilor de construcţie şi structurii acestor vase de război şi ştim cum să procedăm”, a declarat acesta.

Ministerele Apărării din China şi Iran au purtat, luni, o serie de discuţii privind întărirea relaţiilor militare dintre Teheran şi Beijing, stabilind două din obiectele alianţei: ”dezarmarea regimului sionist de arsenalul său nuclear” şi ”distrugerea flotei americane”.

”Ceea ce mă îngrijorează este imaginea de ansamblu. China construieşte o bază navală în Pakistan, întărind relaţiile cu Iranul, îşi dezvoltă afacerile în Irak şi se apropie de Turcia. Crează o alianţă anti-americană prin mijlocul Asiei şi Orientul Mijlociu”, a declarat un expert american.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor