Cinci lunetişti iranieni au fost răpiţi în Siria de forţele anti-Assad, potrivit presei

Epoch Times România
27.01.2012

Armata siriană liberă, care luptă împotriva regimului al-Asad, a capturat cinci lunetişti iranieni membri ai Corpului Gardienilor revoluţiei, potrivit portalului Elaph.

Potrivit site-ului, combatanţii Armatei libere au capturat patru militari şi un ofiţer iranieni aflaţi sub ordinul Statului major al forţelor de securitate siriene în oraşul Homs.

Joi, presa iraiană a scris că 11 pelerini iranieni au fost răpiţi de o grupare armată în centrul Siriei.

"Autobuzul lor se îndrepta spre Damasc, când a fost atacat în centrul Siriei. 11 pasageri au fost răpiţi", a spus o organizaţie pentru pelerini.

Ea nu a precizat când a avut loc incidentul, dar a spus că cele 11 persoane nu aveau permis de vizită. Pelerinii intenţionau să ajungă şi în Irak.

Autorităţile iraniene au condamnat răpirea. "Răpirea pelerinilor iranieni este ilegitimă şi aşteptăm ca autorităţile siriene să ia măsurile necesare pentru a-i elibera", a declarat diplomaţia iraniană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor