CEJ decide împotriva stocării în masă a datelor pe teritoriul UE

CEJ a decis că guvernele UE nu pot forţa companiile de telecomunicaţii să păstreze toate datele clienţilor lor. Decizia, care susţine că legile care permit acest lucru încalcă dreptul la viaţa privată, a fost luată într-un moment în care guvernele europene cer ca agenţiile de spionaj să primească puteri mai mari.
(Getty Images)
Andrei Popescu
22.12.2016

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CEJ) a decis miercuri că legile care permit colectarea şi stocarea datelor privind localizarea şi traficul reprezintă o încălcare a legii UE.

În decizia lor, judecătorii au scris că stocarea acestor date, care includ expeditorii şi destinatarii de mesaje text şi istoricul apelurilor telefonice, permite „tragerea unor concluzii foarte clare cu privire la vieţile private ale persoanelor ale căror date au fost reţinute”.

„Astfel de legislaţii naţionale depăşesc limitele a ceea ce este strict necesar şi a ceea ce nu poate fi considerat ca fiind justificat în cadrul unei societăţi democratice”, a declarat Curtea, care îşi are sediul în Luxemburg.

Statelor UE care doresc să lupte împotriva unei „crime serioase” li se permite să păstreze date într-o manieră focalizată, dar trebuie să fie supuse unei evaluări anterioare din partea unui tribunal sau a unui organism independent, a declarat CEJ. Excepţii pot fi făcute în cazurile urgente, a adăugat curtea.

Decizia a fost luată în mijlocul apelurilor tot mai numeroase din partea guvernelor UE ca agenţiile de securitate să primească puteri mai mari pentru a preveni sau a investiga atacuri. Susţinătorii dreptului la viaţa privată, pe de altă parte, au declarat că stocarea de date în masă este ineficientă pentru combaterea acestor crime.

În plus, decizia CEJ a fost un răspuns la acţiunile luate împotriva legilor britanice şi suedeze de stocare a datelor pe motiv că aceste legi nu mai sunt valide după ce Curtea a luat în 2014 o hotărâre împotriva unei legi la nivelul UE privind stocarea de date.

În Suedia, legea cere companiilor de telecomunicaţii să păstreze toate datele clienţilor lor privind traficul şi localizarea, fără nicio excepţie, a declarat CEJ.

Legea britanică permite autorităţilor să ceară firmelor să păstreze toate datele privind comunicaţiile pentru o perioadă de maxim 12 luni.

În Marea Britanie, politicienii au contestat legal o lege privind supravegherea care a fost adoptată în 2014, o parte a acesteia fiind suspendată de un tribunal britanic. Legiuitorii britanici au adoptat apoi o altă lege, Investigatory Powers Act – aşa numita Cartă a Spionajului.

O lege germană privind stocarea datelor, care a intrat în vigoare la sfârşitul anului 2015, cere companiilor de telecomunicaţii să stocheze datele de telefonie şi Internet timp de 10 săptămâni, după care datele trebuie să fie şterse.

În plus, legea germană stipulează o perioadă mai scurtă de stocare, de patru săptămâni, pentru datele privind localizarea ce rezultă din apelurile efectuate de pe telefoanele mobile. Rămâne de văzut ce efect va avea decizia CEJ asupra măsurilor germane de stocare a datelor în masă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor