Bule de gaz zguduie Siberia (video)

Doi geologi ruşi, aflaţi într-o expediţie în Siberia pentru a studia ecosistemul şi mişcările urşilor polari au descoperit ceva "unic şi şocant": bule cu o concentraţie de CO2 de douăzeci de ori mai mare decât standardele.
Insula Belvy, Siberia (captură video youtube)
Mioara Stoica
24.07.2016

În insula Belvy din Siberia, cercetătorii Alexander Sokolov şi Dorothee Ehrich de la Environmental Research Centre din Labytnangi au descoperit cel puţin 15 plăci, de aproximativ un metru în diametru, ce apar ca "un jeleu, un covor elastic sau o saltea cu apă", care ascund bule subterane. Un fenomen definit "îngrijorător". În cazul în care acestea sunt perforate emană metan şi dioxid de carbon. Cauzele fenomenului nu au fost încă stabilite, dar cei doi oameni de ştiinţă cred că formarea bulelor este legată de temperaturile ridicate: stratul de permafrost sau solul veşnic îngheţat s-ar fi decongelat, permiţând astfel gazului prins sub el să se îndrepte spre suprafaţă.

Siberian Times a publicat un video şi o parte dintr-un reportaj realizat de cei doi oameni de ştiinţă în care au descris acest fenomen ca fiind "unic, periculos şi imprevizibil". Potrivit concluziilor lor, de fapt, bulele emană CO2 cu o concentraţie de douăzeci de ori mai mare decât standardele, în timp ce metanul este de "cel puţin 200 de ori mai mare".

Omul de ştiinţă Sokolov, care, împreună cu colegul său, a descoperit aceste bule "mergând pe jos ore întregi la aproximativ 800 de kilometri de Cercul Polar", susţine că "în 20 de ani de cercetări este pentru prima dată când vede un fenomen similar".

După ce au spart o bulă, geologii au observat că "nu a ieşit miros şi nu exista niciun lichid", gazele fiind detectate printr-un analizor. Ambii au declarat că sunt preocupaţi de "consecinţele eliberării gazului", specificând că prezenţa acestor gaze acumulate la aproximativ un metru sub pământ "nu este exclus să fie legată de încălzirea globală. Este evident chiar şi pentru amatori că aceasta este o alarmă foarte serioasă. Acum avem nevoie de un studiu cuprinzător şi interdisciplinar". Cei doi au suspendat cercetările asupra ecosistemului, iar până la sfârşitul lunii august se vor dedica acestui caz.

Cazul bulelor se adaugă altor fenomene care îngrijorează cercetătorii din Siberia: la sud, în peninsulele Yamal şi Taimyr, mai multe cratere s-au format în permafrost dintr-o dată şi datorită dimensiunii lor, în 2013, fenomenul a fost numit un "big bang" natural, văzând că “buzunarele” de sub pământ s-au umplut cu gaz natural care a explodat într-o manieră spectaculoasă.

La toate acestea, se adaugă şi migraţia urşilor polari, care - dotaţi cu detector GPS GSM - din cauza temperaturilor tot mai ridicate se deplasează cu o frecvenţă mai mare spre interiorul ţării în căutarea hranei. Studii recente estimează că până în 2100, în cazul în care schimbările climatice actuale nu se vor ameliora, vor fi eliberate în atmosferă peste 200 de miliarde de tone de CO2 din permafrost.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor