Blaga contrazice Comisia pentru Controlul SRI: Nu am primit informări despre Hexi Pharma

Sutele de informări pe tema infecţiilor intraspitaliceşti, inclusiv legate de Hexi Pharma, pe care SRI susţine că le-a trimis par să se fi evaporat în drum spre destinatar... Cele către Vasile Blaga.
Loredana Diacu
19.05.2016

alte articole

Vasile Blaga (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
19.05.2016

Copreşedintele PNL Vasile Blaga susţine că, în perioada în care a fost preşedinte al Senatului, nu a primit, nicio informare de la SRI în legătură cu Hexi Pharma, relatează Agerpres.

"Nu şi nu cred că a primit niciun preşedinte al Senatului, nici până la mine, nici după mine", a afirmat Blaga, întrebat dacă a primit vreo informare privind Hexi Pharma, în calitate de preşedinte al Senatului.

Declaraţiile lui Blaga vin ca reacţie la faptul că miercuri, Comisia parlamentară pentru Controlul SRI a informat că a a trimis, în ultimii 6 ani, 115 documente de informare vizând infecţiile intraspitaliceşti către prim-miniştri, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, miniştrii Sănătăţii, alţi miniştri şi responsabili din domeniul securităţii naţionale.

În acest context, Blaga a susţinut că preşedintele Senatului primeşte informări doar despre activitatea instituţiei pe care o coordonează.

"Ce treabă are preşedintele Senatului, fie că l-a chemat Blaga, Antonescu, Tăriceanu, cum l-a chemat, cu probleme de acest gen? Niciuna", a adăugat Blaga.

Reamintim că în plin scandal Hexi Pharma, Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a comunicat public miercuri că toţi înalt oficialii ţării din ultimii 6 ani, de la preşedinte la preşedinţi de consilii judeţene au fost sesizaţi de SRI cu privire la probleme legate de infecţiile intraspitaliceşti. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor