Parchetul General a cerut expertize privind dezinfectanţii Hexi Pharma

Augustin Lazăr (wall-street.ro)
Ana Ion
17.05.2016

Noul procuror general al României, Augustin Lazăr, a declarat marţi că procurorii au cerut expertize privind substanţele furnizate de Hexi Pharma. Testele vor fi efectuate la un institut românesc.

"Se efectuează aceste examinări care sunt importante pentru completarea urmăririi penale. De altfel, în cauză s-a administrat un volum considerabil de acte de urmărire penală care vor clarifica situaţia de fapt", a declarat marţi Lazăr, citat de Agerpres, la sediul CSM.

Procurorul general a mai precizat că atunci când ancheta va fi încheiată, se va putea evalua cât de devreme sau cât de târziu a fost demarată. În prezent, ancheta este în curs şi se efectuează într-un ritm foarte alert, a subliniat Lazăr.

Reamintim că Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor