Andrian Candu: Parlamentul R. Moldova intenţionează să modifice legislaţia electorală

Candu anunţă începutul constituirii unui Grup de lucru în vederea rectificării legislaţiei electorale a RM şi promite că în acest proces se va ţine cont de părerea Comisiei de la Veneţia, a societăţii civile şi partenerilor de dezvoltare.
Andrian Candu şi Gianni Buquicchio în cadrul intrevederii de la Chişinău. 01.03.2017 (facebook.com/profil Alexandru Tănase)
Ştefan Sârbu
01.03.2017

Comisia de la Veneţia va continua să sprijine Republica Moldova, în special pentru a identifica cele mai bune soluţii de îmbunătăţire a legislaţiei electorale. Preşedintele Comisiei de la Veneţia a remarcat că Republica Moldova se confruntă, în prezent, cu două provocări, una legată de iniţiativa privind acordarea împuternicirilor suplimentare Preşedintelui ţării de dizolvare a Parlamentului, iar cealaltă – de modificare a legislaţiei electorale. Cu referire la iniţiativa de modificare a Constituţiei, Gianni Buquicchio a menţionat că experţii Comisiei de la Veneţia întotdeauna au optat pentru păstrarea echilibrului între puterile din stat.

Referindu-se la modificarea legislaţiei electorale, Gianni Buquicchio a declarat: ”Comisia de la Veneţia nu se va implica în alegerea modelului de sistem electoral potrivit pentru RM, dar va împărtăşi bunele practici europene în domeniu pentru a îmbunătăţi legislaţia electorală. Astăzi în lume se atestă un deficit de încredere faţă de viaţa politică tradiţională. Respectiv este justificată identificarea unui sistem electoral mai bun, astfel încât să fie restabilită încrederea oamenilor.”

În cadrul întrevederii cu Gianni Buquicchio, speakerul Parlamentului RM, Andrian Candu, a explicat necesitatea rectificării legislaţiei electorale prin deficienţele existente în funcţionarea sistemului electoral din RM, inclusiv votul diasporei şi votul cetăţenilor din regiunea transnistreană.

În context, Andrian Candu a anunţat că este în proces de constituire Grupul de lucru, format din deputaţi din toate fracţiunile parlamentare, cu participarea societăţii civile şi partenerilor de dezvoltare, care să analizeze propunerile de îmbunătăţire a legislaţiei electorale, ţinând cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, Curţii Constituţionale, misiunilor de observatori internaţionali de la Consiliul Europei, UE şi OSCE, precum şi de propunerile venite din partea societăţii civile.

Interlocutorii au declarat că modificările legislative urmează să fie adoptate cu un an înainte de alegeri, proiectul urmând să fie supus unor dezbateri largi cu participarea autorităţilor şi societăţii civile, iar reforma sistemului electoral să fie adoptată prin larg consens politic.

Menţionăm ca şi preşedintele Curţii Constituţionale a Moldovei, Alexandru Tănase, a atenţionat de mai multe ori despre carenţele din legislaţia electorală a RM care în prezent pot fi soluţionate într-un nou Cod Electoral sau prin modificarea legislaţiei care să conţină sancţiuni prompte privind coruperea alegătorilor, manipulărilor din mass media, votul diasporei, implicarea cultelor religioase în campaniile electorale etc..

Părerile experţilor de la Chişinău privind modificarea sistemului electoral în unul mixt, propusă de Plahotniuc încă în 2011, dar care ar putea trece acum când acesta deţine o majoritate în Parlament, sunt împărţite. Unii consideră că l-ar putea avantaja pe Dodon, iar alţii menţionează că liderul PD, de obicei nu ia decizii în favoarea altcuiva.

În opinia deputatului USR din România, Matei Dobrovie, adoptarea unui sistem electoral mixt (liste şi colegii uninominale) sau chiar uninominal pur, ar fi un instrument perfect pentru perpetuarea controlului lui Plahotniuc şi PDM asupra R. Moldova. Strategii democraţilor ar fi avut ca model de inspiraţie sistemul electoral mixt din Ucraina, unde „oligarhii reuşeau să îşi asigure locuri în Rada Supremă cumpărând voturile la bucată. Un mandat de deputat costa aproximativ 1 mil. $. În R. Moldova, sunt mai puţini alegători şi ”investiţia” ar fi mult mai mică”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor