Andrei Năstase: Plahotniuc vrea să administreze personal ţara în regim manual, după exemplul Rusiei

Andrei Năstase, liderul PPPDA (facebook.com / AndreiNastase)
Maria Maevschi
05.01.2018

După primarul unionist de la Chişinău, a venit rândul primarului pro-rus de la Bălţi, a scris pe pagina sa de socializare preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase. Acesta consideră că acest lucru s-a făcut în mod intenţionat în perioada sărbătorilor, sute de mii de oameni fiind antrenaţi, „volens-nolens, în schemele urzite de nesăţiosul uzurpator” care a decis să acţioneze, „să dea tunuri raider, în tăcerea asurzitoare a societăţii noastre şi a partenerilor de dezvoltare”.

În opinia liderului Platformei DA, prin acest „atac deşănţat” asupra capitalei nordului, guvernarea hibrid Plahotniuc-Dodon şi-ar rezolva, cinic şi perfid, câteva probleme concomitent, decizia aparţinând, bineînţeles, coordonatorului.

Totodată, Năstase a specificat că pe fundalul multiplelor declaraţii sterile şi a strategiilor false despre descentralizarea europeană a ţării, continuă, de fapt, procesul sugrumării autorităţilor locale independente de gruparea oligarhico-criminală de la guvernare.

„Din 2016 am văzut ce s-a întâmplat cu zeci de primari ai PLDM, care după o vizită nocturnă a lui Costea-borsetcă (Constantin Botnari, mâna dreaptă a lui Plahotniuc n.r.) şi a ortacilor săi au fost nevoiţi să-şi pună chipiuri albastre. Am fost martorii dezmăţului faţă de primarul Filipov, din Taraclia, care a îndrăznit să respingă oferta generoasă a coordonatorului. Acum a venit timpul celui de-al doilea oraş din ţară, cu peste 100 de mii de alegători”, a punctat Andrei Năstase.

În contextul tuturor evenimentelor din ultima perioadă, luând în considerare că tot mai mulţi primari din diferite localităţi ale Republicii demisionează, fiind înlocuiţi cu membri PD, preşedintele Platformei DA a menţionat că Plahotniuc nu are nevoie de autorităţi locale autonome, puternice şi independente de centru, dorindu-şi că ţara să fie administrată de el personal în regim manual, după exemplul Rusiei.

„Dacă au mai rămas în Moldova primării conduse de reprezentanţi ai PLDM, PCRM, PL, PN sau de independenţi, coordonatorul a decis ca în anul 2018, înainte de alegerile parlamentare, să-i treacă cu hurta sub controlul guvernării sale oligarhice. Rămân neatinşi doar primarii-socialişti. Şi noi ştim de ce! Sub paravanul unui război steril geopolitic între un preşedinte de mucava prorus şi un proxenet politic şi penal, cooperarea celor doi în detrimentul ţării şi a oamenilor continuă şi mai intens după “reuşitul” troc din prezidenţiale”, a subliniat Năstase.

Politicianul a mai precizat că sarcina comună a celor doi lideri politici, Plahotniuc şi Dodon, ar fi ca pe eşichierul de stânga socialiştii să nu aibă concurenţă, iar forţele proeuropene, antioligarhice să fie dezbinate şi eliminate treptat din competiţia politică. Mai mult decât atât, moldovenii asistă astăzi la ultimele testări ale unui regim dictatorial, pe care coordonatorul visează să-l instaureze definitiv după următorul scrutin parlamentar.

„O dictatură geopolitică cu o populaţie cât mai săracă şi cu o singură opoziţie socialistă formală şi controlată. Cu o centralizare mega-excesivă a tuturor resurselor financiare, administrative şi mediatice. Să nu îndrăznească nimeni să-l întrebe despre zeci de miliarde furate şi spălate, despre celelalte crime odioase pentru care va trebui să răspundă în faţa a milioane de oameni după schimbare”, a conchis Andrei Năstase.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor