„Nu poţi să intri într-un partid a cărui istorie a fost toată mânjită cu sânge”, răspundea Petru Creţia unei întrebări retoric puse de Gabriel Liiceanu în cumpliţii ani 80. Răspunsul aducea o dezvăluire a unei laturi mai puţin cunoscute a marelui cărturar şi elenist: luarea de atitudine. Imagine care avea să se contureze şi mai clar pe timpul Pieţei Universităţii, unde profesorul, care până atunci lectura doar în amfiteatrele Filologiei, „vorbea cu un patos şi o patimă a slujirii binelui, de neimaginat”, din balconul de la Universitate.
Cartea „Luminile şi umbrele sufletului” lansată de curând la Humanitas Cişmigiu, în cadrul evenimentului in memoriam care a celebrat 90 de ani de la naşterea lui Petru Creţia, este, cum îi place lui Gabriel Liiceanu să-l numească- „adevăratul manual de etică al românilor”.
Volumul conţine „eseuri pe toate temele care constituie evantaiul vieţii unui om”, a explicat Liiceanu, citind toate subtitlurile cărţii: Pentru cei fără de nume (un text superb, spune Liiceanu, în care explică cum lumea stă pe umerii celor care lucrează din umbră pentru faptele măreţe, dar fără ei faptele acelea nu s-ar putea face), Demnitatea, Ticăloşii, Tiranii mărunţi, Cinstea, Vrednicia, Cuviinţa, Prostia, Mediocritatea, Prejudecăţile, Dreptatea, Adevărul, Calomnia, Intoleranţa, Blândeţea, Răbdarea, Încrederea, Dezamăgirea, Suferinţa zadarnică, Văicăreala, Curajul, Credinţa, Cruzimea (sau răul în lume).
Ce s-ar întâmpla dacă ar trăi astăzi, în clipa de acum, sugerează Gabriel Liiceanu, „când lumea s-a răsturnat complet, când cei mai mari ticăloşi din societate, cei care sunt agenţii jafului, cei care au ocupat toate instituţiile cheie ale ţării, cei care practică sofismul cu o nonşalanţă totală, cei care îţi explică cum li se rupe inima cât de rău o duc bieţii oameni închişi în închisorile româneşti, ca să-şi poată ei consuma în libertate averile furate şi să-şi asigure pe vecie impunitatea? Ar fi reacţionat, cu siguranţă, ne răspunde autorul „Nebuniei de a gândi”. Omul care trăia în Homer, în Platon, în Dante, în poezia engleză, în poezia italiană, în marile romane ale lumii, nu s-a sfiit să arate că trebuie să-ţi pese de ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Cât de actuale sunt aceste texte azi, în ce trăim noi acum, "ce formidabilă vitamină de funcţionare în spaţiul public, atât de bulversat şi de decăzut românesc", conchide Gabriel Liiceanu, lecturând dintr-unul din subcapitolele cărţii, Calomnia.