Emilia Şercan: În "Fabrica de doctorate" am dezvăluit culisele documentării, acea latură necunoscută cititorului

Emilia Şercan: În "Fabrica de doctorate" am dezvăluit culisele documentării, acea latură necunoscută cititorului

Se încarcă player-ul...

În „Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei naţii”, jurnalista Emilia Şercan povesteşte despre încercările de intimidare, de cumpărare, de compromitere, la care a fost supusă în cele 6 luni în care a scris despre reţeaua de plagiatori coordonată de Gabriel Oprea.

Este vorba despre „capcanele care mi-au fost întinse, despre încercările de a mi se închide gura, sau de a mi se explica cu frumosul că este bine să susţinem o anumită parte a statului, cum ar fi bine să nu scriu despre Gabriel Oprea sau despre generalul Florian Coldea”, a declarat Emilia Şercan la lansarea cărţii sale, în cadrul Salonului de Carte Bookfest.

Jurnalista dezvăluie în carte inclusiv culisele documentării, adică acea latură pe care un cititor obişnuit nu ajunge să o cunoască niciodată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale